Prima noapte geroasă a acestui sezon de iarnă: -11 la grade la Miercurea Ciuc

Home > Prima noapte geroasă a acestui sezon de iarnă: -11 la grade la Miercurea Ciuc

Noaptea de miercuri spre joi a fost prima geroasă a sezonului. Termometrele au indicat temperaturi cu minus în aproape toate regiunile. Cel mai frig a fost la Miercurea Ciuc, unde s-au înregistrat -11 grade Celsius. -9 grade au fost la Joseni şi Topliţa.
La polul opus, cel mai cald a fost în Constanţa unde s-au înregistrat 2 grade.

În Bucureşti s-au înregistrat 0 grade. Potrivit meteorologilor, temperaturile sunt mult mai scăzute decât normalul acestei perioade, scrie adevarul.ro.

Joi vremea se va menţine mai rece decât ar fi normal la sfârsitul lunii noiembrie. Vor fi înnorări temporare, iar în regiunile vestice, nordice şi centrale, local, mai ales spre seară şi noaptea, va ninge în general slab. Vântul va prezenta intensificări în zona de munte, mai ales a Carpaţilor Orientali, unde va bate tare. Temporar, în sudul şi estul ţării, va sufla cu viteze de până la 55 de kilometri pe oră. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 0 şi 7 grade, uşor mai ridicate în Subcarpaţii Moldovei, iar cele minime, între -10 şi 1 grad.

În Bucureşti, vremea se menţine mai rece decât în mod obişnuit la această dată, astfel încât temperatura maximă va fi în jur de 3 grade, iar cea minimă de -4…-3 grade. Cerul va fi temporar noros, iar vântul va sufla în general moderat.

Distribuie:

Like this:

Like Loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here