Selecționerul României, Victor Pițurcă, a anunțat la un moment dat în iarnă că portarul titular de la Steaua dar și de la echipa națională, Ciprian Tătărușanu a semnat cu echipa de pe locul 4 din Serie A, Fiorentina.

Portarul stelist, a lăsat să se înțeleagă că plecarea sa nu este sigură, el dorind momentan să facă eventul cu Steaua.

“Sunt portarul echipei Steaua, cea mai importanta echipă din ţară şi portarul echipei naţionale, este normal să se discute despre transferul meu, având în vedere că mi se termină contractul. În momentul de faţă, mintea mea este la câştigarea campionatului şi a Cupei şi după ce voi face eventul cu Steaua voi intra în vacanţă şi voi avea timp suficient să mă gandesc la situaţia mea”, a spus Tătărușanu.

El a precizat că nu are postul de titular garantat nici la o viitoare eventuală echipă, nici la Steaua, în contextul în care ar rămâne din vară la echipa campioană a României.

“Cred că orice jucător îşi doreşte să fie titular, dar nu cred că există vreo echipă sau să aibă cineva stipulat în contract când se duce la o echipă să fie trecut titular. Asta trebuie să depindă doar de tine, cum te pregăteşti, si de evoluţiile tale, pentru că nici la Steaua dacă voi rămâne nu voi fi titular sută la sută dacă nu voi apăra bine”, a mai spus Tătărușanu.

Distribuie:23000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here