Ingrediente:
-5 ouă
-250 de grame de zahăr
-4 linguri de ulei
-7 linguri de făină
-1 linguriţă de praf de copt
Batem spumă albuşurile, adăugăm zahărul şi-l batem până se topeşte, punem gălbenuşurile, uleiul treptat şi făina amestecată cu praful de copt.
Într-o tavă punem hârtie de copt, golim compoziţia şi o coacem 20-30 de minute.
Umplutura:
-500 de grame de mere
-250 de grame de zahăr
-coaja de la o lămâie
-1 cană de apă
-2 pachete de budincă de vanilie
-1 litru de lapte
-300 de mililitri de frişcă
Spălăm merele , le curăţăm de coajă şi le radem pe răzătoarea mică. Într-o cratiţă punem merele rase, zahărul, coaja de lămâie, cana de apă şi o lăsăm să fiarbă .
Punem budinca la fiert cu laptele aşa cum scrie pe plic şi o lăsăm puţin să se răcească.
Când este rece pandişpanul punem compoziţia de mere, apoi cea de budincă de vanilie iar deasupra frişca.
POFTĂ BUNĂ!
Mădălina Mihăilescu
Abonare
Distribuie:0000