Petrolul Ploieşti a fost eliminată în această săptămână din semifinalele Cupei României de Astra Giurgiu. Această eliminare nu a rămas fără repercursiuni în lotul lupilor galbeni.
Prima victimă a conducerii celor de la Petrolul este un fotbalist considerat de mare viitor în fotbalul românesc. Vlad Morar, fotbalistul pe care Răzvan Lucescu l-a introdus în teren în ultimele zece minute, a fost exclus din lot până la finalul sezonului. Decizia luată de tehnicianul Petrolului survine după ce atacantul de 20 de ani a fost eliminat în patru minute jucate!
Morar era considerat până nu de mult unul dintre cei mai promiţători jucători din Liga 1, dar se pare că acest lucru nu a contat pentru Lucescu Jr. , cel care îl face pe Morar principalul vinovat pentru eliminarea din Cupă.
Morar a fost pus și pe lista de transferuri de către Lucescu junior, însă decizia finală se va lua în pauza competițională. “L-am simţit în vână la ultimele antrenamente. Intrase bine şi în jocul precedent, am crezut că o va face şi acum. Din păcate a fost eliminat stupid şi astfel ne-a îngreunat situaţia. Sunt convins că Petrolul s-ar fi calificat fără probleme dacă nu intervenea această eliminare. Ar fi rămas 1-1 până la final”, a declarat Răzvan Lucescu.
Vlad Morar a ajuns la Petrolul Ploieşti odată cu lotul adus de Florian Walter de la Universitatea Cluj.
350.000 de euro este cota lui Vlad Morar, conform www.transfermarkt.de.
Distribuie:8100