Indiferent de cum stai, iată zece trucuri, recomandate de sexologi, pe care dacă știi cum să le aplici, îți vei îngenunchia partenerul, la figurat, dar și la propriu!
Păstrează chiloțeii pe tine!
Dacă nu știai, află că îți poți ”tortura” partenerul într-un mod extrem de excitant dacă, înainte de a ajunge la ”fapte”, te joci cu lenjeria ta și îl tachinezi și pe el în același fel.
Misionarul se poate face şi „profi”
Pentru o mai bună stimulare în timpul poziției misionarului, încearcă să sprijini genunchii pe umerii partenerului. Unghiul pune presiune pe clitorisul tău, oferindu-ți astfel mai multe șanse de a avea orgasm. Ridică pelvisul astfel încât să creezi o mai mare fricțiune, iar atunci când vei ajunge în punctul culminant senzația va fi cu totul și cu totul aparte, scrie libertatea.ro.
Fii puțin violentă
Condimentează partida de amor ciupind sau mușcând ușor partenerul de umeri sau de lobul urechii.
Cine stă deasupra
Îți place să fii tu deasupra pentru că poți controla viteza, unghiul și mișcarea. Lui îi place să fii tu deasupra pentru că adoră să stea pur și simplu întins, să primească, și să se bucure în tihnă de ce îi oferi. Dar ce leneș nu poate realiza că stând el ”sus” își poate spori plăcerea mai mult?! ”Vă puteți face mai fericiți folosindu-vă mâinile, iar sexul este mult mai intim dacă vă contopiți strâns trupurile”, susțin sexologii.
Surprinde-l
Fă ceva la care se așteaptă cel mai puțin în timpul partidei de sex, și vei face experiența mult mai intensă pentru amândoi. Tachinează-l amestecând aceste mișcări: alunecă ușor pe membrul lui, lasă-l să intre pe jumătate, apoi complet.
Nu da totul jos
Mișcă-te uşor spre marginea patului, sprijinindu-te pe mâini și genunchi, când porți o fustă ori dresuri. De aici, cu siguranţă va şti ce are de făcut: își dă jos pantalonii, ridică fusta ta, și te penetrează. O partidă super-spontană care vă va face fericiți pe amândoi!
Joacă-te cu penisul lui
Apasă-i ușor pielea spre baza penisului, astfel îi vei aduce terminațiile nervoase mai aproape de suprafață și va deveni mult mai sensibil la orice fel de atingere…
Deține controlul cu tact
Așează-te pe partener, fără a-l călări, mișcă-te, dar ține controlul pe picioarele tale, și vei face ca mișcarea să fie mult mai ușoară. Te poți mișca în voie, având control total și poți face în așa fel încât plăcerea să se intensifice, iar el în acest timp te poate penetra oricât de adânc vrea.
Explorează-i gâtul
Deja știi că gâtul e unul din punctele extrem de erogene ale bărbaților, insa mai sunt câteva puncte ”ascunse” care va scoate la iveală reacții de bucurie. E vorba de linia care pleacă din spatele urechii și coboară spre locul unde gâtul se unește cu umărul. Exploreaz-o cu atenție, sărut-o, dezmiard-o.
”Lucrează-ți” mușchii
Poți da un plus actului sexual încleștându-ți mușchii din zona pubiană. Când intră în tine, strânge mușchii în jurul membrului său, apoi relaxează-i pe măsură ce începe să se miște. Strânge din nou atunci când simți că vrea să iasă. Apoi repetă. Mișcarea strânsă pe care o controlezi tu creează o tensiune în jurul punctului G și a clitorisului provocându-ți o plăcere greu de descris în cuvinte.
Acum, orgasmul va fi cu adevărat exploziv!
loading…