Autorităţile argeşene caută soluţii pentru reintegrarea romilor cerşetori pe care suedezii vor să-i trimită acasă, după ce mai mulţi reprezentanţi ai autorităţilor administrative locale din Suedia au fost, la sfârşitul săptămânii trecute, în România.

Preşedintele Asociaţiei Suedeze a Autorităţilor Locale şi Regiunilor din Suedia, Lena Micko a precizat că în Suedia numărul cerşetorilor, în special romi, este în creştere şi că furturile s-au înmulţit în ultimii ani, motiv pentru care, împreună cu ceilalţi oficiali din delegaţie, au venit în Argeş, ca împreună cu reprezentanţii Consiliului Judeţean şi primarii localităţilor cu o populaţie romă consistentă să stabilească soluţii viabile pentru repatrierea cerşetorilor, prin sprijinirea acestora să-şi găsească un loc de muncă în România, mai ales că mulţi dintre cei depistaţi că întind mâna pe străzile suedeze ar proveni din comunele argeşene.

Argeşul are, într-adevăr, comunităţi numeroase de romi. La Stoeneşti, spre exemplu, din cei 4.600 de cetăţeni ai comunei, 800 sunt romi, la Tigveni din 3.400 de localnicii, 700 aparţin aceleiaşi etnii, iar la Călineşti, din peste 10.000 de cetăţeni, circa 2.000 sunt romi. Cea mai mare pondere a tiganilor în polulaţia totală e însă la Cetăţeni. Peste 1.000 din cei 3.000 de locuitori ai comunei sunt romi.

Cei mai mulţi sunt săraci lipiţi pământului şi trăiesc doar din ajutorul social sau muncesc cu ziua prin celelalte cătune, în gospodăriile românilor. Mulţi nu au acte, pentru că nu a domiciliu. Şi-au improvizat locuinţe înt-o zonă decretată sit arheologic, iar autorităţile  locale au refuzat să le facă documente, scrie Adevarul.ro. O parte dintre ei au plecat în străinătate unde, spun cei rămaşi acasă, banii se fac mai uşor. Câţi dintre ei se află în Suedia, nimeni nu poate spune cu exactitate, nici părţile române, nici cele suedeze.

Delegaţia suedeză prezentă săptămâna trecută la Piteşti şi-a manifestat interesul de a avea întrevederi cu reprezentanţi ai Guvernului şi ai administraţiei publice locale din România, cu scopul de a se informa asupra situaţiei cetăţenilor români aflaţi în situaţii vulnerabile, în special a romilor, precum şi asupra măsurilor luate deja sau care vor fi întreprinse de Guvern şi de autorităţile locale cu privire la incluziunea socială a acestora, pentru găsirea unor soluţii de a-i stimula să se întoarcă acasă.

Articol redactat de Mădălina Mihăilescu

loading…

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here