Anthony Popa Urria, un copil român, în vârstă de cinci ani, este printre cei mai inteligenţi oameni ai planetei. Copilul locuieşte în în Calgary, Canada, el fiind desemnat încă de la naştere, în unanimitate, de Organizaţia MENSA, drept cel mai inteligent copil din lume.
MENSA este o organizaţie internaţională non-profit a oamenilor cu un IQ mult peste medie, membrii ei clasându-se printre primii 2% la testele de inteligenţă folosite de organizaţie.
În timp ce alţi copii de vârsta lui se jucau cu creioanele colorate, Anthony ştia să numere până la 1.000, să pronunţe tot alfabetul şi să vorbească în italiană, spaniolă şi engleză; toate acestea de la vârsta de trei ani, vârstă la care i-a uimit pe mulţi profesori şi sociologi din Canada, potrivit efemeride.ro.
La numai doi ani şi nouă luni a fost catalogat la fel de deştept precum celebrul fizician Albert Einstein sau precum Stephen Hawking, având un IQ de 154, conform businessmagazin.ro.
IQ-ul unui om cu inteligenţă medie se ridică de obicei la 110 puncte, în vreme ce un scor de peste 140 anunţă un om genial.
Astfel, România se poate mândri, la acest capitol, cu unul dintre cei mai promiţători copii ai planetei, Anthony Popa Urria.
loading…
















































