Campioana Steaua a rămas fără antrenor după plecarea lui Reghe și trebuie să se grăbească să-și aleagă un antrenor deoarece echipa din Ghencea va începe foarte devreme acest sezon pentru că este nevoită să joace în preliminariile Champions League.

După ce mai mulți antrenori din România s-au autopropus la Steaua a venit rândul și unor străini să se autopropună la echipa lui Becali. Conform Gazetei Sporturilor, Robert Prosinecki, coleg cu Hagi la Real Madrid, este ultimul nume care visează să antreneze Steaua. Aceste este liber de contract, iar ultima echipă pe care a pregătit-o a fost Kayserispor, din Turcia, în sezonul 2012-2013. Înainte însă a fost timp de 4 ani secund la naţionala Croaţiei, după care “principal” la Steaua Roşie Belgrad, echipă cu care a câştigat Cupa Serbiei în 2012.

Și un antrenor din prima ligă olandeză vrea la Steaua. Erwin Koeman, antrenorul de la Waalwijk și fost mare jucător la PSV şi în naţionala Olandei, echipe cu care a câştigat inclusiv trofee europene, chiar şi Campionatul European din 1988, şi-a arătat disponibilitatea de a prelua gruparea din Ghencea.

Din păcate pentru cei doi străini este greu de crezut că aceștia vor ajunge să-i antreneze pe Dodel și compania deoarece Becali își dorește un antrenor român la echipă.

Distribuie:9010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here