În această seară de la ora 22:00 va alea loc cel mai aşteptat meci al planetei, meciul dintre Real Madrid şi FC Barcelona. În acest meci se vor duela şi cei mai buni jucători ai planetei:Cristiano Ronaldo şi Leo Messi.
Este fără discuţii cel mai urmărit meci din lume. Fanii sunt împărţiţi în fiecare colţişor de lume în două tabere, iar întâlnirea directă stârneşte de fiecare dată polemici interminabile. Cine e mai bun? Cine e mai în formă? Cine a fost avantajat de arbitru şi cine nu? Discuţiile vor continua şi în timpul meciului, dar şi la final. Ce-i drept, Real Madrid – Barcelona este meciul care poate decide campioana în cel mai puternic campionat din lume.
Duelul din această seară este şi unul al antrenorilor. Cei doi sunt obişnuiţi cu succesul, doar că Ancelotti a obţinut performanţe mari în fotbalul european, în timp ce Martino a excelat în America de Sud. Presiunea o simte cel din urmă, lucru pe care l-a recunoscut chiar la conferinţa de presă. “Da, se poate vorbi despre faptul că este ultima noastră şansă de a rămâne în cursa pentru titlu pentru că ar fi greu să mai sperăm la ceva, la şapte puncte în spate, în cazul unei înfrângeri”.
În acelaşi timp, Ancelotti nu vrea ca elevii săi să se relaxeze înainte meciului, mizând pe faptul că în cazul unui eşec în faţa Barcelonei, tot ar rămâne în faţa acestora. “Presiunea pe care o avem este la fel cu cea pe care o au şi ei. Oricum, sunt convins că jucătorii ştiu să gestioneze astfel de meciuri. Oricum, au o experienţă mai mare decât în El Clasico”, a spus italianul de pe banca Realului.
Vă oferim şi echipele probabile pentru meciul de diseară, conform presei spaniole.
REAL MADRID: Lopez-Carvajal-Ramos-Pepe-Marcelo-Modric-X. Alonso-Di Maria-Bale-Benzema-Ronaldo
BARCELONA:Valdes-D. Alves-Pique-Mascherano-J. Alba-Xavi-Busquets-Iniesta-Fabregas-Messi-Neymar
Meciul va fi transmis live în România de DIGISPORT 1, de la ora 22.
Marius Ghencea
Distribuie:9020