Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice (MDRAP) pregăteşte o nouă lege a asociaţiilor de proprietari. Printre noutăţile introduse de actul normativ se numără şi amenzile usturătoare pentru cei care îşi inundă vecinii.
Asociaţiile de proprietari vor funcţiona după o lege nouă, care prevede sancţiuni drastice pentru cei care aduc prejudicii celorlalţi locatari. Neexecutarea de către proprietar a lucrărilor de întreţinere, reparaţii sau de înlocuire a elementelor de construcţii şi instalaţii aflate în proprietatea sa individuală, dacă aceasta este de natură să aducă prejudicii celorlalţi proprietari (de exemplu, inundarea frecventă a vecinilor), se pedepseşte cu amendă de la 5.000 la 10.000 de lei, se arată în proiectul Legii privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea asociaţiilor de proprietari şi administrarea condominiilor, emis de MDRAP.
Totodată, actul normativ prevede amenzi de la 500 la 3.000 de lei pentru proprietarii care nu permit accesul preşedintelui asociaţiei atunci când este necesar să se inspecteze, să se repare ori să se înlocuiască elemente din proprietatea comună.
Petru Olariu, vicepreşedinte al Ligii Asociaţiilor de Proprietari Habitat, unul dintre consultanţii MDRAP care lucrează la proiectul legislativ, pledează la minister pentru o procedură de urgenţă în instanţă care să prevadă sancţiuni serioase pentru restanţieri, scrie ziarulring.ro. “De exemplu, eu îl dau în judecată pe proprietar că are trei luni restanţă; în cel mai bun caz îmi plăteşte, dar peste 30 de zile nu mai plăteşte şi eu trebuie să-l dau iarăşi în judecată şi tot aşa. Ar trebui să existe complete specializate pentru asociaţiile de proprietari, nu să mă lase pe mine judecătorul, că am numărul de ordine 70, iar el nu mai are chef de mine că este obosit. Şi atunci normal că procesele tărăgănează, nici judecătorii nu mai înţeleg nimic din ce este acolo şi numai probleme avem cu recuperarea debitelor. Ba, mai mult, în proiect spune că pot să-l dau în judecată după 60-90 de zile pe restanţier.
Dar eu din ce plătesc furnizorii? Dacă s-a judecat o dată că este rău-platnic, a doua oară iarăşi acelaşi rău-platnic, dar a treia oară trebuie luate măsuri pentru că nu pot să mă duc la infinit cu el în instanţă. Dacă se dovedeşte că este rău-platnic şi a treia oară, instanţa ar trebui să-l oblige să plece din bloc, să-şi vândă apartamentul. Pentru că acesta creează probleme dacă toată ziua te duci în instanţă pentru ca el să-şi plătească la timp cheltuielile. Dacă e caz social, să fie ajutat de primărie”, a declarat Petru Olariu, vicepreşedintele Ligii Habitat.
loading…
Abonare
Distribuie:0000
Deci mutativa la partier cu totii Voteaza acest comentariu: 0 0