Tot mai mulţi părinţi constănţeni ajung să reclame profesorilor din şcoli şi licee comportamentul indecent, de-a dreptul violent şi vulgar al elevelor, fenomenul nefiind caracteristic zonei, ci mai repede unei generaţii lipsite de valori morale şi identitare.

Plecând de la această realitate, dar şi de la alte caracteristici ale violenţei în rândul elevilor, Asociaţia Sigma Development Center, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Constanţa, a dezvoltat, timp de aproape un an şi jumătate, un proiect intitulat „Tineri fără etichete”, ai cărui beneficiari au fost 300 de elevi de liceu cu vârste cuprinse între 15 şi 18 ani, provenind din patru licee constănţene: Colegiul de Marină „Al.I. Cuza”, Colegiul „Dobrogea” Castelu, Liceul Tehnologic „Nicolae Dumitrescu” Cumpăna şi Liceul Tehnologic „Ion Bănescu” Mangalia, din clasele a IX-a, a X-a şi a XI-a.

Ieri, psihologul Daniela Tudor, manager de proiect, declara, pentru „Cuget Liber”, că cele patru licee au fost recomandate de ISJ Constanţa ca fiind cu o rată ridicată a cazurilor de violenţă.

„Una dintre manifestările care au fost adresate în acest proiect s-a referit, bineînţeles, la limbajul pe care elevii îl folosesc în mediul şcolar sau în mediile familiale. În primul rând, pentru noi a fost o provocare să conştientizeze că există un limbaj agresiv, care lezează demnitatea şi stima de sine a celuilalt. Şi în al doilea rând, a fost o provocare să îi determinăm să reducă aceste manifestări. Din fericire, acum, la finalul proiectului, am constatat că unii dintre elevi au devenit respectuoşi, au putut să asculte opiniile diverse, fără să mai creeze tensiuni şi conflicte. La începutul activităţilor se loveau, se înjurau, ţipau, se acopereau unii pe alţii, în dorinţa de a-şi expune propria opinie. Spre final, activităţile s-au derulat în cu totul altă manieră”, a adăugat psihologul.  CITEȘTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here