Numele fostului presedinte Traian Basescuapare in dosarul in care medicul sirian Mohamad Yassin, care a negociat in 2005 eliberarea jurnalistilor romani rapiti in Irak, a fost arestat preventiv saptamana trecuta.

Mohamad Yassin, care ar fi cerut doua milioane de euro mita de la Omar Hayssam pentru a-l scapa dininchisoare, ar fi spus, in 2014, ca are o relatie buna cu Traian Basescu.

Yassin, medicul omului de afaceri, ar fi mentionat numele fostului sef de stat, in timpul discutiilor cu Omar Hayssam, in care incerca sa il convinga pe acesta din urma sa ii dea cele doua milioane de euro, intrucat isi poate exercita influenta asupra unor persoane si ii poate scapa de condamnare, arata Digi 24, care citeaza motivarea instantei de la Tribunalul Bucuresti pentru arestarea lui Yassin.

Astfel, medicul s-ar fi folosit in discutiile cu Omar Hayssam de faptul ca avea o presupusa relatie buna cu Basescu, insa nu i-ar fi spus direct ca il va usura situatia juridica prin intermediul fostului presedinte.

“Inca de la momentul primei intrevederi cu cei doi denuntatori, din data de (…) 2014, se vorbeste despre relatia stransa pe care inculpatul Y.M. pretinde ca ar fi avut-o cu (…) T.B., relatie care s-ar fi stricat din cauza instrainarii in baza unor procuri a imobilelor pe care O.H. i le-ar fi transmis inculpatului Y.M. In ciuda acestei deteriorari a relatiei, inculpatul a pretins ca in urma cu o zi (2015), prin raportare la data convorbirii cu O. (2015), l-a sunat pe acesta de ziua lui, acest aspect fiind afirmat si de catre martorul (…) in declaratia data in data de (…) 2014.

Apelativul cu care interlocutorii il identifica pe cel la care se refera este (…) si, desi inculpatul T.F. a pretins in declaratia data in fata procurorului ca nu stie despre cine este vorba, martorul denuntator mentioneaza in mod expres ca este vorba despre T.B.”, se arata in motivarea instantei, citata deStiripesurse.ro.

Cu toate acestea, Mohamad Yassin a respins acuzatiile DNA, sustinan ca nu s-a folosit de numele fostului presedinte pentru a obtine bani de la omul de afaceri.

Yassin Mohamad a fost trimisul oficial al fostului sef de stat Traian Basescu in negocierile cu rapitorii ziaristilor romani in Irak, precum si beneficiarul unei parti din averea lui Hayssam, dupa ce acesta din urma a fost acuzat de terorism. Mai multe detalii AICI.

Vizualizari:
80
Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here