Ceausescu sustinea intr-un interviu inainte sa moara ca poporul este adevaratul stapan si va ramane vesnic stapan, pe destinele sale, si pe bogatiile tarii.
Cozile impuse de FMI.:
“FMI a vrut sa-i saraceasca pe romani inainte de ’89, pentru a-i scoate in strada”.
“Din studiile efectuate la vremea aceea la Institutul de Cercetare al Europei Libere, studii care se pot consulta la arhiva Universitatii Central Europene de la Budapesta, reiese clar ca planul propus de catre FMI pentru plata datoriilor Romaniei prevedea masuri de austeritate atat de drastice incat a fost refuzat de conducerea de atunci a Romaniei, fiind inlocuit cu un program propriu care, desi mai putin sever decat cel preconizat de FMI, a fost responsabil pentru saracia si lipsurile pe care le-au indurat oamenii pana in 1989.”
Annely Ute Gabanyi argumenteaza, bazandu-se pe cercetarile si analizele pe care le-a facut, ca regimul Ceausescu nu ar fi vrut sa-si plateasca datoriile la bancile occidentale, ci a fost obligat sa o faca.
Sub presiunea Occidentului, Romania a fost nevoita sa dea inapoi banii imprumutati in anii ’70, chiar cu pretul infometarii populatiei. In acest fel, cancelariile vestice mizau pe doua efecte: recuperarea banilor si iesirea in strada a romanilor umiliti, conform observator.tv.
Potrivit acesteia, politica de austeritate la care a fost supusa populatia Romaniei in anii 1980 a fost printre factorii decisivi care au dus oamenii la disperare si, in final, la revolta.
AbonareDistribuie:0120Like this:
Like Loading…
Asa o fi fost dar pe mine m-a socat la momentul respectiv ca dupa anuntarea oficiala a platirii datoriilor externe eu ca om simplu nu am simtit nici o imbunatatire a vietii cat de cat. Atunci cine a mai fost vinovat pt.asta ? Si ma mai inervat ceva: acel desantat cult al personalitatii si lipsa posibilitatii mergerii in lumea larga. Aceste lucruri nu se pot uita si nu cred ca FMI -ul este de vina pt. asta.Voteaza acest comentariu: 2 1
@Ghecevici Marian LiviuDar l-a momentul asta nu va mai socheaza nimic cu tara jefuita si traind cu mina intinsa pe datorie? Peste 100 miliarde EUR datorie! Aveti acum ca toti romanii posibilitatea ‘mergerii in lumea larga’!Voteaza acest comentariu: 1 0
Aici a fost gresala lui Ceau. Dupa achitarea datoriei a vrut sa faca un fel de FNI propriu pentru tarile din lumea a 3-a facand astfel concurenta FNI-ului. Astfel, in loc sa dea drumul la consum, a continuat sa exporte pentru a strange valuta si a avea fond de finantare…Voteaza acest comentariu: 1 0

@cristiTunurile CIA-KGB cu ‘revolutiile’ si ‘prabusirea comunismului’ erau in plina desfasurare. Predatorii occidentali incepusera o politica de gituire si izolare economica a Romaniei. Deci pietele occidentale se inchideau pentru bunurile romanesti. Daca Romania si alte tari interesate ar fi demarat un astfel de proiect de banca de dezvoltare tarile din lumea a 3-a ar fi putut face imprumuturi pentru a cumpara echipamente, tehnologie si bunuri romanesti. Ar fi beneficiat si tarile lumii a 3-a care ar fi iesit din starea de subdezvoltare si saracie, ar fi beneficiat desigur si Romania avind piete de desfacere pentru bunurile romanesti. Adversarii Romaniei atit din exterior cit si din interior au fost insa mai puternici si n-a fost sa fie!Voteaza acest comentariu: 0 0