În China găsim Danxia Landform Geological Park, China: un munte întreg pe care un copil pare să-şi fi scăpat acuarelele. Superb!

Continuăm cu China, pentru a ajunge pe plaja Red Beach din Panjin. Culoarea ciudată a solului este dată de algele marine care se transformă din verzi în roşii-ruginii odată cu primele zile ale toamnei.

Ayers Rock, Australia: de 1.600 de metri înălţime, această formaţiune muntoasă din Australia pare desenată şi colorată în Photoshop. Uimitoare!

Acesta e un copac. Nu glumim: puteţi vedea acest eucalipt în Wailua, Hawaii, iar scoarţa lui este crăpată pe alocuri, dezvăluind diverse nuanţe.

Cu toţii aţi auzit de Yellowstone Park în Wyoming: iată cum arată o vedere aeriană asupra acestuia, cu laguna Grand Prismatic Spring. Culorile speciale sunt date de combinaţia dintre nişte bacterii din apă şi reflexia luminii.

Hitachi Seaside Park, Ibaraki, Japonia: în acest parc imens sunt plantaţi peste 30.000 de bulbi de kochia, care se transformă din verde în roşu la început de octombrie. O imagine magnifică!

Câmpurile de lavandă din Provence sunt mereu motive perfecte de visare. Aici, un câmp de lavandă din Valensole.

Mai aproape de noi şi totuşi atât de speciale: băile termale de la Pamukkale din Turcia sunt spectaculoase!

Great Blue Hole, Belize: Jack Cousteau a explorat acest loc, şi mulţi pasionaţi de scuba-diving îşi doresc să încerce noi experienţe aici. Arată un pic extraterestru, nu-i aşa?

Această formaţiune stâncoasă, cu şanţuri paralele şi perfect similare provocate de eroziunea vântului, e numită „The Wave“. Şi puteţi s-o vedeţi în Arizona, chiar dacă pare, în poză, un loc inventat pentru decorurile unui film SF.

Caño Cristales River, Meta, Columbia: din cauza unei plante, Macarenia clavigera, acest râu este denumit şi „râul celor cinci culori“, un adevărat curcubeu curgător.

Uttarakhand, India sau valea florilor. E o imagine superbă asupra unuia dintre cele mai frumoase parcuri naţionale din India.

Lacul Retba, Senegal: nu, nu e o greşeală, e chiar roz! Sarea din lac îi dă această culoare ireală, de vată de zahăr.

Lacul Hillier, vestul Australiei: vă vine să credeţi că aşa ceva există în realitate în arhipelagul Recherche.

Distribuie:2010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here