Într-o petiție înaintată Ministerului Afacerilor Interne, „un grup numeros de cadre militare și salariați” contestă numirea colonelului Emil Apostol în funcția de prim-adjunct al ISU București-Ilfov. Apostol lucrase la ISU București până în 2011, atunci când, se arată în document,  a fost trimis, de două ori, în fața consiliului de judecată  și sancționat disciplinar pentru instigare la subordonare. Până atunci, el ar mai fi primit sancțiuni disciplinare în anii 1997, în 1998 și în 2009.  În 2011, a fost mutat șef la ISU Giurgiu. Unificarea serviciilor de urgență din Ilfov și București a fost făcută pe baza unei ordonanțe de urgență, dată chiar în ajunul Crăciunului, pe 23 decembrie 2014. Astfel, în conformitate cu Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.89 s-a înființat Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Dealul Spirii” București-Ilfov, prin reorganizarea Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dealu Spirii” al Municipiului București și a Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Codrii Vlăsiei” al județului Ilfov, care s-a desființat. Peste noapte, au apărut și șefi noi, împuterniciți, printre care și Apostol. Despre schimbările de la ISU București-Ilfov, Raed Arafat spunea că vrea să eficientizeze intervențiile de urgență și prin aducerea unor profesioniști. Totuși, nume „grele” din IGSU sunt contestate chiar de pompieri.

Cine dictează în situațiile de urgență

Pompierii nemulțumiți de schimbările de la IGSU susțin că, în prezent, personajele care dictează în situațiile de urgență din România sunt Raed Arafat, Secretar de Stat MAI și președintele Fundației SMURD, general locotenent(r) Vladimir Secară, fost șef al situațiilor de urgență la nivel național, actual vicepreședintele Fundației pentru SMURD; colonel Nicolae Cornea, șeful IGSU, recomandat de generalul Secară și promovat de Raed Arafat, transferat de la Vâlcea, din poziția de adjuct de șef al ISU; locotenent-colonel Daniel Marian Dragne, recomandat de generalul Secară si promovat de Raed Arafat ca „pentru activități deosebite”. A devenit șeful structurii operative deși, conform CV-ului său, nu a lucrat niciodată într-o structură operativă; locotenent-colonel Ovidiu Stanciu, șeful resurselor umane la IGSU, care, împreună cu general locotenent (r) Vladimir Secară și alți 11 ofițeri a fost trimis în judecată pentru fraudă la angajări.

Sursa:EVZ

AbonareDistribuie:0010

1 COMMENT

  1. Toti care au postat mai sus sunt fostii sefi de la ISU care si-au pierdut functiile datorita incompetentei lor si ataca un om cu o cariera militara de invidiat . Apostol este un manager deosebit si drept dovada stau subunitatile nou infintate la Giurgiu judet de unde a si fost detasat la Bucuresti . Apostol a adus pe primul loc unul din cele mai sarace Isu din tara si din aceasta cauza a fost DETASAT la Bucuresti. Mergeti la ISU Giurgiu , vedeti ce a realizat acolo si apoi faceti aprecieri . Fosta conducere de la ISuBucuresti face tot ce e posibil sa se razbune . RUSINE !!!!!!!Voteaza acest comentariu: 0  2

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here