Conducerea Politehnicii ocrotește gândacii din cămine
Home > Conducerea Politehnicii ocrotește gândacii din cămine
Când spui Regie, spui cel mai mare complex de cămine din sud-estul Europei. De asemenea, mai spui şi gândaci. Cu toţii cunoaştem problema ,,colegilor de cameră nepoftiţi” cum îi numesc unii studenţi care locuiesc în aceste cămine.
În urma unor discuţii cu câţiva studenţi am decis să trecem pe la administraţia câtorva cămine şi să vedem ce aflăm în această privinţă.
Prima vizită făcută a fost la administraţia căminelor P7 şi P8. Aici am fost întâmpinat cu ostilitate. Biroul arăta foarte bine, curat, parchet laminat pe jos, jaluzele verticale şi alte accesorii de design interior de mare fineţe. Doamna administratoare a folosit toate acestea pentru a compara biroul dânsei cu camerele studenților, pentru a demonta ipoteza prezenţei gândacilor în căminele pe care le administra, urmând ca mai apoi să refuze să răspundă oricăror întrebări, spunând că ,,am mai avut probleme cu presa. Vă respect pentru ceea ce faceţi, dar nu vorbesc nimic”.
Am decis să încerc la administraţia căminelor P9 şi P10. Aici, biroul la fel de curat, la fel de aranjat dar acelaşi răspuns din partea doamnei administratoare Constantina Verdeş. Nu a vrut să vorbească, pe motiv că nu are voie.
În căminul P11, doamna administrator stătea la birou, uşa era deschisă şi vorbea de zor cu un bărbat despre diverse probleme. Am decis să nu mai intru fiind sigur că voi fi tratat cu aceeeaşi reticenţă. Lupta cu birocraţia şi gândacii merg mână în mână, ambele fiind, se pare, fără sorţi de izbândă.
La ieşirea din cămin, m-a oprit un bărbat care s-a prezentat Culiţă şi care spunea că este administratorul şef al căminlor din Regie. Am stat puţin pe gânduri până mi-a picat fisa. Acesta a primit telefon de la una din administraţiile vizitate anterior, a fost pus anunţat de prezenţa mea în campus şi pus să mă ducă cu zăhărelul. Acesta a ţinut să mă roage să nu-mi mai continui demersul pt că oricum nimeni nu îmi va răspunde la întrebări. El a mai spus ,,în ce cămine ai fost tu şi ai văzut gândaci? În cămine nu există gândaci. Nu este vina mea că studenţii uită să arunce gunoiul”.
Studenţii spun că observă foarte des insectele şi că nu se iau nici un fel de măsuri în urma plângerilor făcute la administraţiile căminelor. Ei mai spun că dezinsecţia se face o dată la 3 ani, uneori fiind nevoiţi să o facă chiar ei, cu soluţii cumpărate din bani proprii. Deşi sunt deranjaţi de prezenţa gândacilor, studenţii din Regie au ajuns să îi considere ,,colegi de cameră” (Bodea Loredana, 22 ani, cămin P10).
Având în vedere cât de mulţi studenţi locuiesc în Regie, am presupus că nu au întârziat să apară mituri şi poveşti referitoare la gândaci, la ,,colegii de cameră” nepoftiţi (Radu Samuel, 20 ani, cămin P14) . Omniprezenţa insectelor a dus până la a se spune despre ele că împart acelaşi pat cu studenţii. Aceştia vorbesc despre gândaci cu o oarecare obişnuinţă, spunând că că ,,e ceva normal să te trezeşti cu ei dimineaţa, să ţi se urce în mâncare sau să stai la duş şi să simţi cum ceva ţi se plimbă pe picior sau când ajungi acasă părinţii să te pună să despachetezi afară ca să nu aduci vreaun gândac din cămin înăuntru” (Andrei Dana Maria, 22 ani, cămin P10).
Unii studenţi spun că anul trecut în luna mai au fost nevoiţi să se decazeze din cauza situaţiei gândacilor. Pur şi simplu nu mai puteau să stea în camere din cauza lor. Aceştia mai treceau pe la cămin doar când aveau examene. Aşadar, gândacii există, birocraţia există dar soluţii la această problemă nu.
Reporter: Radu Cașotă