La început de drum, proiectele de case mici ni se par suficiente pentru nevoile noastre.

Pe măsură ce ne obişnuim însă cu spaţiul pe am ajuns să îl deţinem şi, eventual, cu statutul de proprietar, începem să ne dorim mai mult. Mereu mai mult. E, spun unii, în natura noastră să vrem mereu mai mult. Dar nu e întotdeauna simplu să înlocuieşti o casă mică cu una mare, oricât de mult ţi-ar zbura gândul de la modele de case cu parter, la modele de case cu etaj sau de la proiecte de case mici şi ieftine, la proiecte de case cu mansarde, mari, moderne şi, nu în ultimul rând, costisitoare. Atunci când a ne extinde casa sau a o schimba nu sunt opţiuni la îndemână, o soluţie ar fi să intervenim asupra designului interior. Există soluţii care, odată aplicate, pot face ca o locuinţă să pară mai spaţioasă şi mai luminoasă.

 

1. Folosiţi nuanţe deschise. Tonurile închise fac ca spaţiul să pară mai îngust pentru că nu reflectă lumina, dar folosind nuanţe deschise, luminoase, veţi face ca spaţiul să pară mai generos. Este esenţial ca şi tavanul să fie zugrăvit într-o nuanţă deschisă.

2. Oglinzile. Orice element care are proprietatea de a reflecta lumina va influenţa modul în care percepem un anumit spaţiu. Oglinzile sunt, evident, elemente-cheie atunci când vrem să creăm iluzia de spaţiu, cu condiţia să fie poziţionate astfel încât să nu reflecte colţuri înguste sau spaţii închise, aglomerate. O oglindă plasată astfel încât să reflecte o fereastră sau un spaţiu deschis, va amplifica dimensiunea camerei, îmbogăţind-o cu un spaţiu virtual de care, altfel, nu dispune.

3. Scăpaţi de zonele aglomerate. Mesele şi rafturile aglomerate crează o senzaţie apăsătoare cu totul opusă celei oferită de un spaţiu aerisit şi de un mediu ordonat. Cu cât veţi reuşi mai bine să eliberaţi spaţiul de tot ce îl încarcă în mod inutil, cu atât mai multe şanse veţi avea să îl faceţi să pară mai mare. Folosiţi în acest sens obiecte de mobilier care au incorporate spaţii de depozitare.

4. Rafturi de la podea până la tavan. Plasând astfel de rafturi în camere, veţi reuşi să scăpaţi de eventuala aglomeraţie de pe podea, majoritatea obiectelor fiind depozitate pe un singur perete. În plus, astfel de rafturi atrag privirea spre tavan facând astfel încât camera să pară mai înaltă.

5. Ferestrele, atunci când nu sunt acoperite de perdele şi draperii sau când sunt acoperite doar de perdele foarte subţiri, luminează camera şi atrag privirea spre exterior.

6. Iluminatul este foarte important atunci când se urmăreşte deschiderea unui spaţiu. Corpurile de iluminat plasate pe pereţi pot fi distribuite astfel încât lumina să fie foarte uşor controlată. Dacă tavanul este înalt atunci se poate opta şi pentru un corp de iluminat care să fie prins de tavan.

7. Alegeţi uşile potrivite. Şi uşile folosite pentru încăperi pot contribui la economisirea spaţiului. Aţi putea, în acest sens, opta pentru uşi glisante, mult mai economice ca spaţiu, în locul celor batante.

8. Dacă doriţi să aveţi tablouri expuse pe pereţii camerelor, este bine să ştiţi că folosind unul singur, de mari dimensiuni, va face ca peretele să pară mai mare decât dacă aţi alege să expuneţi mai multe, de dimensiuni mai mici. Asiguraţi-vă că tabloul este atârnat la nivelul privirii (unei persoane de înălţime medie) astfel încât să rămână mult spaţiu deasupra operei de artă, care să creeze impresia că încăperea este mai înaltă.

9. Podelele nu sunt nici ele de neglijat. Atunci când pardoseala este aliniată diagonal, spaţiul va părea instantaneu mai mare, indiferent dacă opaţi pentru lemn, piatră, parchet laminat sau alte materiale.

10. Adecvaţi mobilierul spaţiului. Dacă dispuneţi de un spaţiu restrâns, asta nu înseamnă că nu puteţi avea obiecte mari de mobilier. E mai bine să aveţi un spaţiu bine articulat cu un obiect mare de mobilier, decât unul încărcat de obiecte mici. Singura regulă este ca mobilierul să nu blocheze zonele de trecere sau sursele de lumină naturală.

AbonareDistribuie:43000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here