Ministrul australian de Externe, Julie Bishop, a cerut ca mai multe state europene să efectueze raiduri aeriene împotriva obiectivelor grupării teroriste Stat Islamic în Irak şi Siria, pentru a pune capăt crizei refugiaţilor din Europa, relatează DPA în pagina online.

Bishop a declarat, într-un interviu publicat luni de ziarul The Australian, că statele europene ar putea ajuta la încheierea unei „crize de proporţii globale” bombardând teroriştii Statului Islamic, care distrug naţiuni şi provoacă exodul în masă al populaţiei.

„Ţările învecinate cu Siria şi Irakul, Libanul, Iordania şi altele duc povara milioanelor de oameni care le trec graniţele pentru a merge în Europa”, a precizat ea.

„De aceea cred că europenii trebuie implicaţi în raidurile coaliţiei şi în efortul din Siria şi Irak”, a adăugat ministrul australian.

Declaraţiile lui Bishop intervin în contextul în care Australia ia în considerare o cerere din partea Statelor Unite de a extinde atacurile forţelor aeriene australiene împotriva militanţilor SI din Irak şi în Siria. O comisie de securitate a Guvernului ar urma să dezbată subiectul săptămâna aceasta.

Australia contribuie în prezent la forţele coaliţiei cu şase avioane de vânătoare F/A-18 Super Hornet, avioane de alimentare şi transport şi cu 200 de instructori militari în Irak.

Peste 20 de state sunt membre ale coaliţiei care luptă împotriva Statului Islamic în Irak, inclusiv Marea Britanie, Australia, Canada, Belgia, Danemarca, Franţa, Italia, Olanda, Iordania, Maroc, Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Turcia şi Qatar.

 

Articol redactat de Vlad Alexandru

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here