Dinamo Bucureşti a pierdut aseară pe teren propriu partida cu Pandurii Târgu Jiu cu scorul de 2-3, într-un meci din etapa 24 a Ligii 1.
Golurile au fost marcate de Bilinski ’71, ’82 pentru Dinamo, respectiv Giusti ’5, Momcilovici ’77 şi Elton ’90+4 pentru Pandurii.
Deşi echipa patronată de Ionuţ Negoiţă a parăsit terenul fără nici un punct, investitorul dinamovist este foarte optimist în vederea partidei pe care Dinamo o va disputa cu Steaua la mijlocul săptămânii, meci contând pentru semifinalele Cupei României.
“Noi funcţionăm mai bine după ce pierdem. Meciul din Ghencea l-am făcut bun după ce am pierdut cu Viitorul în campionat. E o problemă faptul că nu am reuşit să ne consolidăm locul patru şi să ne mărim dstanţa faţă de urmăritori. Bilinski a confirmat că nu ne-am înşelat în privinţa lui, e un mare plus pentru noi. Ne batem pentru locul patru cu cele trei echipe. Au tras de patru ori la poartă şi au marcat de trei ori, rar se întâmple asemenea meciuri. Îi felicit pe jucătorii noştri pentru jocul din repriza secundă. Per total suntem bine, nu mă pot plânge de nimic în acest moment. Nu era rău un egal, era mult mai aproape de ceea ce s-a întâmplat în teren”, a spus Ionuţ Negoiţă.
Marius Ghencea
Distribuie:6010