Gigi Becali este extrem de mulţumit de rezultatele fiicei sale, Alexandra, la examenul maturităţii. Tânăra a obţinut la examenul de Bacalaureat nota generală 9.43, iar fostul latifundiar nici nu se aştepta ca situaţia să stea altfel.
Gigi Becali este mândru foc de Alexandra, însă a mărturisit că cea care este cu adevărat responsabilă de educaţia fetelor sale este mama lor. Dacă soţia fostului latifundiar s-a ocupat de partea educaţională, Gigi Becali le-a încurajat din punct de vedere spiritual.
“Dacă fetele mele nu ar lua note mari, atunci cine ar trebui să le ia. Ele au tot ce le trebuie, au toate condiţiile, ca principiu, noi ce semnal să dăm?Fetele mele m-au onorat, sunt cuminţi, sunt mândru de ele. Nu eu m-am ocupat de şcoala lor, ci nevasta mea. Eu nu am fost la nicio şedinţă la şcoală.
Şi când am plecat la puşcărie, când mi-am luat fetele îmbrăţişate , le-am pupat şi le-am spus că singura mea dorinţă este să fie duminica, la Sfânta Liturghe. În rest, mama lor se ocupă de şcoală”, a spus Gigi Becali, prin telefon, la “Acces Direct”.
Totodată, Gigi Becali are un plan bine stabilit pentru fiicele sale şi îşi doreşte ca cele două fete ale sale să-i urmeze calea în viaţă.
“Eu vreau ca tot ce am făcut eu până acum să fie folositoare oamenilor. Ele nu vor avea nevoie să lucreze undeva, decât să administreze cee ace eu vreau să pun pe roate”, a mai spus Becali.
Sursa: spynews.ro
loading…
Abonare
Distribuie:0000