După 17 zile de proteste violente, președintele egiptean, Hosni Mubarak, și-ar putea da demisia joi seară.
Hossan Badrawi, secretarul general al Partidului Democratic Național (NDP) a declarat că este posibil ca Mubarak să rostească un discurs, joi seară, prin care să anunțe demisia sa din înalta funcție. Oficialul a făcut aceste declarații după ce, anterior, premierul Ahmed Shafiq a afirmat că posibila demisie a lui Mubarak este discutată în prezent.
De asemenea, Agenția Centrală americană de Informații (CIA) susține scenariul retragerii de la putere a președintelui egiptean. Directorul CIA a declarat că este posibil ca puterea să fie preluată de vicepreședintele egiptean, Omar Suleiman.
Protestele violente, fără precedent în Egipt, cu care se confruntă președintele Hodni Mubarak au început pe 25 ianuarie.
UPDATE: Hosni Mubarak refuză să demisioneze. În cadrul discursului de joi seară, acesta a declarat că va deschide o anchetă în cazul crimelor comise pe parcursul protestelor.
Președintele egiptean a mai declarat că va lua măsuri în vederea creșterii economice, iar câteva articole din Constituție vor fi modificate.
UPDATE 2: Vineri, vicepreședintele Omar Suleiman a anunțat în cadrul unei intervenții televizate că președintele Hosni Mubarak a renunțat la putere din cauza presiunilor protestatarilor. Puterea a fost încredințată armatei egiptene.
La aflarea veștii, mii de protestatari aflați încă în stradă au explodat de bucurie. Aceștia scandau „Poporul a dărâmat regimul”, „Egiptul e liber!”, „Victorie!” și fluturau drapelurile țării. Unele persoane au leșinat de emoție.
Armata a dat asigurări că se vor organiza alegeri prezidențiale libere și transparente.
Murabak a părăsit Cairo împreună cu familia sa și se îndreaptă spre stațiunea Sharm-el-Sheikh, potrivit unor surse apropiate Guvernului.
Secretarul general al partidului aflat la putere în Egipt, Hossam Badrawi, își pregătește, la rândul său, demisia, după ce, în urmă cu câteva zile, a fost numit în funcție.
Andreea Iconaru