Noul Cod Penal prevede măsuri mai aspre decât cel vechi. Vezi de ce:
Home > Noul Cod Penal prevede măsuri mai aspre decât cel vechi. Vezi de ce:
Deşi limitele de pedeapsă prevăzute de Noul Cod Penal sunt cu mult mai scăzute, faţă de vechiul cod penal, mijloacele de individualizare a executării pedepsei sau sistemele sancţionatorii de la concursul de infracţiuni şi recidivă sunt cu mult mai severe decât cele prevăzute de reglementarea anterioară.
Astfel, dacă o persoană savârşea mai multe infracţiuni înainte de a fi condamnată pentru vreuna din ele, instanţa stabilea cate o pedeapsă pentru fiecare în parte – pedeapsă care de cele mai multe ori nu era spre maximul prevăzut de lege, ci chiar către minim, după care aplica pedeapsa cea mai mare care le absorbea pe celălalte mai mici. La această rezultantă, instanţa avea posibilitatea, nu era obligată, să aplice un spor de pedeapsă de până la 5 ani. Cu toare acestea, pedeapsa aplicată în aceste condiţii nu avea voie să depăşească suma aritmetică a tuturor pedepselor şi în niciun caz, maximul general de 30 de ani.
NCP prevede că în caz de concurs de infracţiuni, instanţa va stabili câte o pedeapsă pentru fiecare faptă în parte, după care va aplica pedeapsa cea mai mare la care va fi obligată să adauge un spor de 1/3 din suma tuturor celorlalte pedepse.
Să luăm ca exemplu 3 infracţiuni de furt, pentru care instanţa a aplicat pedepse de 5,4 şi 3 ani. În aceste condiţii potrivit VCP, instanţa va aplica pedeapsa de 5 ani, care le absoarbe pe cele de 3 şi 4, la care ar putea adăuga un spor de până la 5 ani. Să presupunem că adaugă un spor de 2 ani, ceea ce rar se întâmpla având în vedere caracterul facultativ al sporului. În aceste condiţii pedeapsa finală, ar putea ajunge la 7 ani.
Conform NCP, instanţa va aplica pedeapsa de 5 ani, la care în mod obligatoriu va adauga un spor de 1/3 din suma celorlalte două, în cazul de faţă 5 + ( 1/3*7), în total 7 ani şi o lună.
Mai mult decât atât, NCP prevede posibilitatea ca în anumite condiţii, instanţa să poată aplica detenţiunea pe viaţă pentru un concurs de infracţiuni, spre deosebire de VCP, care era limitat la suma artitmetică a pedepselor aplicate, şi în niciun caz mai mult de 30 de ani.
De asemenea, tratamentul sancţionator pentru cei care au mai suiferit condamnări sau au executat pedepse este cu mult mai sever decât cel prevăzut de VCP.
Potrivit VCP, dacă o persoană săvârşea o infracţiune după ce a fost condamnat pentru alta, dar înainte ca pedeapsa să fie executată, instanţa contopea cele două pedepse, prima condamnare şi cea de a doua (cea mai mare o absorbea pe cea mai mică), la care putea adăuga un spor de 7 ani. Ca şi în cazul concursului, sporul era facultativ.
Conform NCP, pedeapsa pentru infracţiunea nou săvîrşită se adaugă la pedeapsa stabilită prin condamnarea anterioară, adica se adună.
Şi în cazul recidivei, NCP prevede posibilitatea pentru instanţă de a aplica în anumite condiţii pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
În privinţa circumstanţelor atenuante, NCP limitează posibilitatea instanţei de a ţine cont de circumstanţe atenunate, în sensul că NCP nu mai lasă deschisă posibilitatea instanţei de a reţine ca circumstanţă atenuantă orice împrejurare, ci doar anumite împrejurări.
Interesanta în materia circumstanţelor atenunate, este grija legiuitorului pentru partea civilă, grijă manifestată prin introducerea în rândul circumstanţelor atenuante a prevederii conform căreia, va beneficia de o atenuare a pedepsei acela care va acoperi prejudiciul material produs, până la primul termen de judecată.
Cu privire la efectele cirsumstanţelor atenuante, NCP nu mai prevede obligaţia pentru instanţă de a coborî pedeapsa sub minimul special, ci limitează scăderea pedepsei la 1/3 din limitele prevăzute de lege.
Mijloacele de individualizare a executării pedepsei:
Nu mai sunt prevăzute de NCP, înlăturarea caracterului penal al faptei ca urmare a lipsei de pericol social al faptei, suspendarea condiţionată a executării pedepsei, şi nici executarea pedepsei la locul de muncă.
NCP reglementează în schimb, renunţarea la aplicarea pedepsei, amânarea aplicării pedepsei, suspendarea executării pedepsei sub supraveghere, care după cum vom vedea sunt cu mult mai greu de aplicat, iar consecinţelor lor asupra condamnatului sunt cum mult mai grele.
A) Renunţarea la aplicarea pedepsei
Este o instituţie nouă ce nu are corespondent in NCP, apariţia ei fiind determinată de dispariţia, lipsei de pericol social al faptei, care era o cauză ce înlătura caracterul penal al faptei, şi pe cale de consecinţă, şi răspunderea penală.
Într-adevăr, noua reglementare reprezintă o prelungire în faza de judecată a principiului oportunităţii urmăririi penale, oferind judecătorului posibilitatea nesancţionării unor fapte de o gravitate redusă, pentru care acţiunea penală nu ar fi trebuit exercitată încă din faza de urmărire penală.
Pentru a putea fi aplicată, trebuie a fi îndeplinite următoarele condiţii care sunt cu mult mai drastice decât cele prevăzute de VCP în cazul lipsei pericolului social al faptei: infracţiunea este de o gravitate redusă, conduita făptuitorului din care reiese că are şanse de îndreptare ( aici luându-se în calcul antecedentele penale, stăruinţa de a diminua sau înlătura cinsecinţele infracţiunii etc), condamnatul să nu mai fi suferit nicio condamnare ( în cazul lipsei de pericol social, răspunderea penală putea fi înlăturată chiar dacă infactorul a mai fost condamnat). De asemenea nu se va putea dispune această măsură dacă, faţă de acelaşi inculpat s-a mai luat această măsura în ultimii 2 ani anteriori judecării faptei, sau dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea ce face obiectul cauzei este de 5 ani sau mai mare.
De asemenea dacă, în decurs de 2 ani de la aplicarea acestei măsuri, instanţa află că infractorul a mai săvârşit o infracţiune, dispune anularea măsurii şi contopirea pedepselor potrivit concursului de infracţiuni sau recidivei, ori pluralităţii intermediare.
B) Amânarea aplicării pedepsei ( art.83 NCP)
Este o instituţie nou introdusă, de inspiraţie franco-germană, menită să substituie suspendarea condiţionată a executării pedepsei reglementată de art.81 şi urrm. Din VCP.
Această insitituţie conferă instanţei de judecată posibilitatea de a stabili o pedeapsă în contul unei persoane, urmată de amânarea aplicării acesteia pentru un termen de supraveghere de 2 ani, timp în care este analizată capacitatea infractorului de resocializare.
Pentru a fi dispusă este necesar a fi îndeplinite următoarele condiţii: pedeapsa stabilită de instanţă este închisoarea de cel mult 2 ani sau amenda; infractorul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii ( per a contrario, dacă a fost condamnat la pedeapsa amenzii este posibilă amânarea aplicării pedepsei); şi-a exprimat acordul de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii ( fără acordul inculpatului de a presta o muncă neremunerată în folosul comunităţii măsura nu poate fi dispusă întrucât s-ar încălca interdicţia muncii forţate prevăzute de Constituţie şi Convenţia Europeană a Drepturilor Omului); pedeapsa aplicată de instanţă să nu fie închisoarea mai mare de 7 ani; din conduita inculpatului să reiasă că nu este necesară aplicarea unei pedepse.
Termenul de supraveghere este de 2 ani şi se calculează de la data rămânerii definitive a hotărârii, iar pe parcursul acestui termen, inculpatul este obligat să respecte o serie de măsuri de supraveghere şi obligaţii impuse de instanţă, nerespectarea acestora atrăgând după sine revocarea amânării executării pedepsei şi executarea pedepsei în regim de detenţie.
De asemenea atrage revocarea măsurii, săvârşirea de către inculpat e unei infracţiuni intenţionate pe parcursul termenului de supraveghere. În acest caz instanţa va dispune executarea ambelor pedepse în condiţiile recidivei sau pluralităţii intermediare.
C) Suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Această măsură se regăseşte şi în VCP, doar că în condiţii mult mai uşoare.
Pentru a putea fi dispusă, sunt necesare următoarele condiţii: pedeapsa aplicată este închisoare de cel mult 3 ani ( nu este posibilă în cazul pedepsei amenzii); infractorul să nu fi fost anterior condamnat la o pedeapsă mai mare de 1 an; infractorul şi-a exprimat acordul de a presta o muncă în folosul comunităţii; în raport de persoana şi conduita infractorului, instanța apreciază că este suficientă aplicarea pedepsei fără executarea acesteia.
Nu se poate dispune suspendarea dacă o pedeapsă a fost amânată şi ulterior revocată; infractorul s-a sustras procedurilor judiciare.
Termenul de supraveghere este cuprin între 2 şi 4 ani, si nu poate fi mai mic decât pedeapsa stabilită. Pe perioada termenului de supraveghere, infractorul trebuie să respecte obligaţiile şi măsurile de supraveghere dispuse, în caz contrar suspendare fiind revocată. De asemenea suspendarea se va revoca dacă inculpatul nu îşi îndeplineşte obligaţiile civile, afară de cazul în care dovedeşte că a fost în imposibilitate.
Dacă în perioada termenului de supraveghere inculpatul săvârşeşte o nouă infracţiune pentru care i s-a aplicat o pedeapsă, chiar după exprirarea termenului, instanța revocă suspendarea şi dispune executarea ambelor pedepse în condiţiile recidivei sau pluralităţii intermediare.
Amenda va fi stabilită în NCP potrivit sistemului zilelor amendă:
Potrivit VCP, pedeapsa amenzii consta în suma de bani pe care infractorul trebuia să o plătească. Aceasta era stabilită în raport de limitele de pedeapsă şi nu ţinea cont de situaţia materială a infractorului.
Stabilirea amenzii potrivit sistemului zilelor-amendă constă în următoarele: Se stabileşte mai întâi o sumă corespunzătoare unei zile de amendă şi care este cuprinsă între 10 lei şi 500 de lei, în funcţie de limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru infracţiunea săvârşită, după care se stabileşte un număr de zile-amendă. Numărul de zile amendă se va înmulţi cu suma corespunzătoare fiecărei zile, iar rezultatul va reprezenta suma pe care condamnatul va fi obligat să o plătească.
Numărul de zile-amendă se va stabili având în vedere criteriile generale de individualizare a pedepsei, iar suma corespunzătoare unei zile-amendă se va stabili ţinând cont de situaţia materială a condamnatului, precum şi de obligaţiile sale legale pe care le are faţă de persoanele aflate în întreţinerea sa.
În cazul în care condamnatul, cu rea-credinţă nu execută amenda, instanţa va înlocui zilele amendă cu un număr corespunzător de zile de închisoare.
Să presupunem că o persoană a fost condamnată la 50 de zile amendă, iar suma stabilită pentru fiecare zi amendă este de 10 lei. Aceasta înseamnă că inculpatul va avea de plătit o amendă de 500 de lei (50*10). Dacă acesta nu plăteşte cu rea-credinţă amenda, instanţa va dispune executarea în regim de detenţie a 50 de zile.
În cazul în care persoana condamnată dovedeşte că nu poate plăti amenda, instanţa, cu acordul acesteia va putea duspune executarea unei munci neremunerate în folosul comunităţii. O zi amenda va fi egală cu o zi de muncă în folosul comunităţii.
C. D.
