PENSII MODIFICATE pentru mii de români

Home > PENSII MODIFICATE pentru mii de români

Pensiile a mii de români vor fi modificate. După ce Camera Deputaţilor a aprobat miercuri reintroducerea grupei 1 de muncă, ce fusese desfiinţată în urmă cu trei ani, zeci de mii de români, care sunt în această situaţie, aşteaptă ca ministrul Muncii, Mariana Câmpeanu, să le spună dacă vor primi pensii mai mari.

Proiectul prevede ca cei care au lucrat în grupa 1 de muncă, cea a condiţiilor grele, să primească un spor de vechime de 6 luni pe an,scrie realitatea.net

“Grupa 1 nu are nicio legătură cu această iniţiativă legislativă. Iniţiativa se referă la un grup de persoane care au lcurat în anumite activităţi, cum ar fi siderurgie şi altele de genul acesta care erau în grupa 1 până la apariţia acestei legi şi au fost trecuţi în grupa a doua. Am spus că s-a creat o discriminare pe care trebuie să o reparăm”, a spus Câmpeanu.

Ministrul a mai precizat că susţine această iniţiativă pentru că este o “discriminare”. De asemenea, a mai spus că nimeni de la FMI nu a contactat-o să îi spună că sunt împotriva acestei măsuri.

“Nu am declarat că FMI e împotrivă, nu m-a contactat nimeni de la FMI să îmi spună că sunt împotrivă. Nu am declarat niciodată că sunt împotrivă acestei iniţiative legislative. Este puterea deplină a Parlamentului”, a mai spus Câmpeanu.

 

Distribuie:

Like this:

Like Loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here