În urma sesizării făcute de Onlinereport.ro (clic pe link pentru detalii), Poliția Română reacționează.
Cătălin Șian, ofițer de presă, reprezentant al Poliției Române, spune despre acest caz: “Amenințarea și hărțuirea sunt fapte penale care se pedepsesc. Se fac verificări și pe baza probelor pe care le aveți se va deschide dosar penal. Când dosarul va ajunge în instanță se va ține cont și de antecedentele persoanei în cauză. Nu este nevoie să se treacă la fapte pentru a se lua măsuri.”
“Primul pas este aplicarea unei amenzi, iar în urma unei cereri la judecătorie se poate da un termen de restricție. În cazul în care restricția nu va fi respectată va fi cercetat pentru încălcarea unei hotărâri judecătorești. Referitor la sentință, acesta se stabilește în funcție de gravitatea faptelor. Au fost cazuri de hărțuire care au fost pedepsite cu 3 ani de închisoare fără a se trece la fapte. În cazul în care acesta trece la violența fizică și are și antecedente penale, pedeapsa va fi considerabil mai mare, se poate ajunge și la șapte ani de închisoare”, ne-a spus unul dintre șefii poliției din Petroșani, care a dorit însă să își păstreze numele sub anonimat.
Mădălina Mihăilescu
Distribuie:0010
deci de aia mergea el si dansa prin tari straine cu ceva ani in urma.Bata-l norocu:))
Sunteti niste terminati
@Fle: multumim pentru curajosul comentariu anonim
@Fle: multumim pentru curajosul comentariu anonim