Invitat la microfonul Digi Sport înainte de partida cu Viitorul (ora 21:00, Digi Sport 1), patronul Stelei, Gigi Becali, a făcut o serie de declarații surprinzătoare menite să aducă puțină liniște în scandalul iscat cu CSA. Armata dorește să înființeze o nouă echipă, care ar porni în competiții din liga a 4-a, pentru ca CSA să aibă dreptul să conteste legitimitatea echipei lui Becali.

Societatea comercială deținută de Gigi Becali riscă retrogradarea în cazul în care CSA își va duce demersul la bun sfârșit, pentru că partea din Ghencea are de partea sa palmaresul, istoria și stadionul roș-albaștrilor, informeaza digisport.ro.

În aceste condiții, patronul actual al FCSB, Gigi Becali, pare dispus să renunțe la frâiele clubului, dar doar în anumite condiții speciale:

“Eu am luat echipa cu datorii, de pe locul 12. Le dau eu înapoi Steaua pe locul 1, la iarnă. Și 0, fără vreun ban datorie. De ce să stea 4 ani în liga a patra? Iau eu 7-8 jucători și mă duc la una care e în play-off (n.r. o altă echipă din Liga 1), iau campionatul, joc în UCL și gata, scap de povară. E o povară prea mare numele ăsta. O dau gratis, fără probleme. Eu vreau la fotbal să stau liniștit, nu vreau să mă stresez, Steaua e stresantă. Vreau să-mi văd de bătrânețile mele, să-mi mărit fetele. E stres mare Steaua. Luați-o fără niciun ban, de ce să te duci în liga a 4-a? Iau 7-8 jucători și plec cu ei. Dar trebuie să vedem cum facem, să nu zică că e evaziune fiscală. Niște chestii tehnice pe care eu le știu”.

Mircea Dușa, Ministrul Apărării Naționale, a anunțat că CSA va înscrie o echipă de fotbal în Liga 4 începând cu sezonul 2016/2017,așa cum a anunțat sâmbătă site-ul www.digisport.ro, după ce grupele de copii și juniori din Ghencea vor fi reînființate.

 

Articol redactat de Vlad Alexandru

loading…

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here