In cadrul conferinţei „România – a 7-a Putere Economică a Europei – un Proiect”, organizată de ALDE la Universitatea de Vest din Timişoara,Presedintele Senatului Romaniei, Calin Popescu Tariceanu, a criticat dorinta presedintelui Klaus Iohannis de a avea propriul guvern si a propus modificarea Constitutiei Romaniei ,revenirea la Monarhie Constitutionala şi a propus modificarea din temelii a Constituţiei, pentru o „democraţie pură” sau o Monarhie Contituţională.

„Activitatea constituţională are sădit în sine conflictul instituţional. Între instituţiile României există dispute permanente. Trebuie să fie un echilibru între puterile statului, un exemplu al puterii prea mari este cea juridică. România este considerată o republică parlamentară, dar ca şi realitate se duce către una prezidenţială. Preşedintele încearcă să devină şi prim-ministru şi ministru de resort. El vrea să aibă guvernul lui. De 25 de ani aici există o funcţionare proastă, preşedintele provine dintr-un partid, ajută acel partid, vrea guvernul lui. În acest moment este de gândit o nouă Constituţie, una care să fie orientată spre o democraţie pură, una europeană, fie o Monarhie Constituţională, în care monarhul să decidă pe aceste probleme, este o persoană independentă”, a declarat Tăriceanu, potrivit tion.ro., citat de stiripesurse.ro.

 

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here