Trucuri de frumusețe pe care bărbații nu le suportă

Home > Trucuri de frumusețe pe care bărbații nu le suportă

Noi, femeile, suntem obișnuite să apelăm la tot felul de artificii și de trucuri de înfrumusețare pentru a părea mai sexy și mai atrăgătoare în ochii celor din jur.

Uneori, chiar ne iasă, adică dintr-un chip tern și obosit reușim să scoatem la iveală un chip luminos și plin de șarm, iar prin anumite trucuri vestimentare reușim să mascăm micile imperfecțiuni și să ne punem în valoare atuurile fizice.

Alteori, însă, lucrurile degenerează, iar trucurile de înfrumusețare pe care le folosim ne strică orice urmă de grație și de seducție. Descoperă doar câteva dintre lucrurile specifice femeilor, care nu sunt pe placul bărbaților.

1. Tenul prea încărcat de produse de make-up

Orice bărbat admiră o femeie care își pune în evidență trăsăturile naturale cu ajutorul machiajului, însă abuzul de produse de make-up este imediat taxat. Tenul prea încărcat de fond de ten, pudră, blush și bronzer este un mare no-no în ochii reprezentanților sexului tare.

2. Parfumul mult prea pregnant

Parfumul este considerat un accesoriu feminin suprem. Celebra Coco Chanel spunea despre femeile care nu se parfumează că nu au niciun viitor, așa că cine suntem noi să o contrazicem? Pe cât de mult le place domnilor să simtă aroma suava și feminină a unui parfum de calitate, pe atât de mult urăsc să se intoxice cu un miros mult prea pregnant, așa că ai grijă cum îți dozezi pufurile.

3. Culorile turbate

Este foarte bine dacă ai curajul să apelezi la culori puternice pentru a-ți pune în valoare părul, unghiile, vestimentația sau buzele, însă trebuie să știi că cei mai mulți bărbați fug de amalgamul cromatic intens. Pur și simplu, pentru ei culorile turbate nu sunt un truc reușit de înfrumusețare, deoarece atrag prea mult atenția.

4. Bronzul artificial

O piele sărutată de razele soarelui este foarte sexy în viziunea bărbaților, însă nu același lucru se poate spune și despre pielea „rotisată” la solar. Bronzul artificial intens este un truc de înfrumusețare pe care bărbații îl urăsc, pentru că tinde să îmbătrânească pielea și să confere purtătoarei un look foarte superficial.

5. Decorarea zonei intime

Pentru cei mai multi bărbați, decorarea vaginului este un gest disperat și deloc sexy de a atrage atenția. Tatuajele din zona intimă, implanturile cu cristale, make-upul vaginal și coafurile pubiene sunt doar câteva modalități de decorare a zonei intime care nu sunt pe placul bărbaților.

6. Genele false dramatice

Genele false sunt un truc de înfrumusețare foarte reușit, dacă le lipești corect și alegi o pereche discretă, care adaugă un plus de volum și de alungire genelor tale naturale. În schimb, genele false dramatice, Kim Kardashian style, nu sunt considerate sexy de către reprezentanții sexului tare, deoarece sunt prea… false, artificiale.

7. Colanții nepotriviți

O pereche de colanți aleasă cu grijă sau o pereche de leggings îți poate pune în valoare picioarele și posteriorul, dar devine o alegere vestimentară neinspirată atunci când ai multe kilograme în plus, iar celulita și șunculițele se încăpățânează să distorsioneze conturul corpului.

8. Pantalonii cu talie înaltă

Reveniți de ceva timp în prim-plan, pantalonii cu talie înaltă au fost rapid adoptați de doamnele și domnișoarele care cred că aceștia le pot conferi un look mai sexy, dar bărbații nu prea sunt atrași de ei, pentru că nu ar pune în evidență posteriorul și pentru că amintesc de hainele vintage ale bunicii.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here