Am 32 de ani și sunt în continuare un om singur. Se spune ca după 25 de ani nu mai alegi, ci ești aleasă.
Ciudat, nu mă sperie cu nimic acest gând. Se poate să fie un oarecare dram de inconstiență și să nu înțeleg adevărul care mă înconjoară. Ori, poate, și pentru faptul că nu mai cred în dragoste și povești nemuritoare. Privesc în jurul meu și nu văd decat oameni preocupați de drumul către propriul eu, egocentrici și care nu urmăresc decat propria fericire.
Fericirea! Ce este fericirea? un sentiment, pe care, sunt convinsă, nu îl voi cunoaște vreodată. Poate pentru ca nici nu știu să trăiesc. Și pentru asta trebuie o oarecare apetență, nu oricine reușește. Cei mai mulți dintre noi eșuează lamentabil. CONTINUAREA ARTICOLULUI AICI:
loading…
