Fardul pentru ochi pare să fie produsul de machiaj cel mai simplu de folosit: treci aplicatorul peste pleoapă și gata, ai terminat. Cu toate acestea, pentru că există o multitudine de opțiuni, fiecare femeie face greșeli, din când în când.

Descoperă care sunt greșelile de machiaj cele mai comune, în privința fardului de ochi și cum să le eviți!

1. Vrei să potrivești fardul de pleoape la culoarea ochilor

Cea mai mare greșeală e să alegi un fard pentru ochi în aceeași culoare ca și ochii. Regula de aur după care să te conduci este că fiecare culoare de ochi arată cel mai bine asortată cu un fard în nuanțe opuse. De exemplu, ochii verzi arată foarte bine machiați cu o nuanță de vișiniu -burgundy- pentru că roșul și verdele sunt culori complementare. Dacă vrei neapărat să folosești o culoare similară cu cea a ochilor tăi, alege una foarte pală, care să nu pună în umbră culoarea irisului tău.

2. Uiți să estompezi fardul de pleoape

Dacă nu estompezi și nu faci astfel încât să îmbini culorile pe pleoape, rezultatul va arăta făcut în grabă și neîngrijit, chiar dacă tu i-ai dedicat timp. Cel mai bine e să alegi să estompezi, cu ajutorul unui burețel sau chiar cu ajutorul unei pensule, culorile folosite pe pleoapa mobilă sau pe arcadă, pentru a crea un efect profesionist.

3. Folosești aplicatorul cumpărat împreună cu fardul

Cele mai multe farduri pentru pleoape se cumpără împreună cu mini aplicatoare care să ușureze aplicarea. Cu toate acestea, pentru cele mai bune rezultate, experții în machiaj recomandă folosirea unei pensule speciale. Un aplicator de tip burețel aplică mai mult pigment dintr-o dată, în timp ce pensula îți permite să adaugi fard treptat și, în același timp, să estompezi culoarea.

4. Aplici prea mult fard pe pleoapa inferioară

Ai grijă atunci când aplici fard pe pleoapa inferioară, să urmezi doar linia genelor și să nu cobori mai jos cu fardul. Orice produs aplicat peste linia genelor atrage privirea și face ca ochiul să pară obosit.

5. Aplici fard după ce ai aplicat anticearcăn

Aplică întotdeauna fardul de pleoape înainte de aplicare anticearcănului. Altfel, riști ca pigmentul din fardul de ochi să se răspândească peste tot și să strice tot efortul tău de estompare a cearcănelor. Nu folosi anticearcăn decât până la linia genelor inferioare.

6. Folosești culori cu sclipici pe pleoape ridate

Pentru că reflectă lumina, fardurile cu sclipici atrag atenția asupra fiecărui rid și asupra fiecărei imperfecțiuni a unei pleoape mature sau de vârsta a treia. Lasă acest gen de farduri adolescentelor și folosește, în schimb, produse mate sau cu irizări satinate.

7. “Sari” peste creionul de ochi și peste mascara

Fardul pentru pleoape nu face totul: ochiul are nevoie și de puțin contrast. Mascara de culoare închisă și creionul de ochi încadrează ochiul și îl conturează, în timp ce fardul de pleoape deschide și luminează ochiul.

sursa

Distribuie:1010

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here