Premierul Dacian Cioloș a transmis un mesaj de urgență în care anunță absolut tot ce va face guvernul în perioada următoare.
”Primele trei zile de lucru al noului guvern au fost foarte intese și cele care vin se anunta tot asa. Am avut deja o prima ședință de guvern în care am discutat împreună cu echipa chestiuni de organizare si crearea unui nou minister, (Ministerul Consultării Publice și Dialogului Civic) cu obiectivul deschiderii către societatea civilă, de dezbatere și consultare publică și crearea canalului de comunicare direct cu societatea civilă în sens larg. Ministru aici este Violeta Alexandru, fostă director al ONG-ul „Institutul de Politici Publice”.
Am discutat și urgențe de ordin administrativ și legislativ pentru perioada următoare: stadiul pregătirilor de iarna (pentru a face fată eventualelor intemperiilor), situația absorbției fondurilor europene, scoaterea la concurs a posturilor de management în numeroasele autorităti de management responsabile de gestiunea fondurilor, reformele administrative si nu in ultimul rand stadiul pregătirii bugetului pentru anul 2016, relateaza stiripesurse.ro.
Am anunțat colegii că vom avea ședințe de guvern informale aproape în fiecare weekend în săptămânile următoare, pentru a pregăti aplicarea măsurilor din programul de guvernare. Primă reuniune de acest gen, in care vom aborda cu precădere teme economice, va avea loc chiar mâine dimineață.
M-am întâlnit astăzi cu ambasadorul SUA Hans Klemm și am discutat despre consolidarea și amplificarea parteneriatul strategic SUA-România. Cu Ambasadorul Republcii Populare Chineze în România, Xu Feihong am discutat despre Summit-ul China-Europa Centrală și de Est ce va avea loc la Beijing la sfârșitul lunii.
M-am întâlnit, de asemenea, cu comisarul european Corina Crețu, pentru o discuție detaliată despre absorbția de fonduri europene și măsurile ce pot fi luate până la sfârșitul anului pentru evitarea dezangajării fondurilor deja contractate.
In săptămânile următoare vom veni cu măsuri concrete pe diferite sectoare. Am cerut miniștrilor să identifice care sunt măsurile pe care le putem lua în mod concret în perioada următoare și care să corespundă programului de guvernare. O primă discuție aplicată despre toate acestea o vom avea sâmbătă.”, e mesajul lui Cioloș.
loading…