Guvernul Cioloş a primit marţi votul de încredere al Parlamentului, rezultatul fiind de 389 voturi „pentru”, 115 „împotrivă” şi două voturi anulate.

Premierul desemnat Dacian Cioloş a declarat marţi, în faţa aleşilor, că noul guvern se va baza pe transparenţă în actul decizional, responsabilitate şi deschidere către dialog, acesta având datoria să înlăture cauzele tragediei de la Colectiv, mai ales corupţia, informeaza Rtv.net.

„Nu are nicio semnificație (rezultatul votului de învestitură, n.red.). Era hotărât ca acest guvern să treacă, parlamentarii nu au soluție în afara guvernul tehnocrat. Nu e de natură să-mi trezească o mare încredere acest guvern, având în vedere convulsiile domnului Cioloș la numirea ministrului Justiției și a celui a Sănătății. Pe domnul Baciu l-a numit în orb, nu știa cu cine are de-a face. Cum poți să declari că nu i-ai cunoscut CV-ul. Ambele mișcări ale domnului Cioloș sunt decepționante: modul în care l-a numit, modul în care l-a retras. Nu mi se pare că pozele făcute acum câțiva ani, care nici nu era indecente, nu au nicio legătură cu profesia de medic. La justiție, premierul României a considerat faptul că doamna Guseth nu a început măcar studiile juridice nu e nicio problemă, nu o face incompatibilă cu funcția de ministru al Justiției. L-am creditat ca fiind un inginer bun, dar ăsta e comportament de cârpaci. Asta mă face să-mi pun întrebări legate de modul în care i-a ales pe ceilalți miniștri”, a declarat Cristian Tudor Popescu, la Digi24.

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here