Foarte mulţi români au observat, de-a lungul timpului, că nemţii sunt foate reticenţi chiar rasişti cu est-europenii, şi foarte toleranţi, ba chiar extrem de ospitalieri cu imigranţii musulmanii.
Nu de puţine ori polonezii, românii, bulgarii, sârbii sau ungurii au parte de un comportament reticent, superior şi chiar rasist din partea nemţilor de rând şi al autorităţilor când intră în contact cu acestea. Lucru pare inexplicabil, deoarece est-europenii sunt albi, muncitori şi creştini, deci se pot integra în societatea germană foarte repede, învaţă limba lui Goethe, şi totuşi nemţii de ani de zile îi persecută, batjocoresc sau umilesc, refuzând sau încetinind dreptul lor european de a se asimila.
Am văzut mulţi români plângându-se de rasismul german în timp ce pe imigranţi arabi îi primesc cu braţele deschise, cu fanfare şi masă caldă şi cu plata ajutoarelor sociale la zi, iar drept mulţumire musulmanii nu muncesc în industria germană, se roagă la moschee, refuză integrarea, locuind în ghetouri, unde nu mai are curajul să intre nici poliţia. Musulmanii vin din anii `60 în Germania de vest şi după 1990 în fosta DDR şi nici până astăzi nu s-au integrat, trăind separat de societatea modernă. Şi cu toate acestea, nemţii şi cancelarul german Angela Merkel îi primesc cu o căldură sufletească, materială şi financiară suspectă, respingându-i cu o superioritate „hitleristă” pe est-europeni.
În 2013 am fost cu o bursă de studiu în Germania la Leipzig. De aici, din oraşul în care a studiat Nicolae Iorga, Lucian Blaga şi Sextil Puşcariu m-am plimbat cu trenurile de mare viteză spre oraşe germane, inclusiv la Berlin. Pe pielea mea am observat atitudinea rece, aproape rasistă, a nemţilor cu care am intrat în contact, că erau profesori, funcţionari sau nemţi de pe stradă, atunci când aflau că sunt român. Toţi mă priveau de sus, superior, la fel şi pe colegii mei din Slovacia, Polonia, Bulgaria sau Serbia. În schimb pe imigranţii musulmani, pe femeile ce purtau burka, îi primeu cu un respect aproape religios, mai că îi “spălau şi pe fund”.
Am fost la întâlniri, conferinţe sau chiar pe tren şi am observat că nemţii deveneau reticenţi când auzeau că eşti din România sau din Estul Europei, dar deveneau foarte prietenoşi cu familii de musulmani,de negrii şi cu femeile care purtau burka. Simpatia faţă de musulmani era mai mult decât evidentă şi foarte ciudată. M-am gândit mult la care ar fi cauzele şi le-am cercetat. Începând din anii 60 s-a dus o politică de promovare a multiculturalismului, adică nemţii să-i iubească pe toţi cei care nu sunt ca ei, adică albi şi creştini, ca să nu se revină la xenofobia din perioada hitlerismului.
Aşa că statul a investit zeci de ani într-o propagandă anti-xenofobă cu afişe, bannere, spoturi publicitare, prin radio şi televiziune, în care se explică “băbeşte” nemţilor, că toţi cei care sunt negri, arabi, femeile cu burka, musulmani, hinduşi sau chinezi trebuie iubiţi necondiţionat. S-a creat în mentalul colectiv german o xenofobie pe invers, pervertită: îi iubesc pe toţi care sunt altfel decât europenii, albi şi creştini. CITEȘTE AICI CONTINUAREA ARTICOLULUI.
loading…
