La 25 de ani de la teribilele mineriade din iarna, primăvara şi vara lui 1990, Miron Cozma iese cu o declaraţie-bombă: ”Mi-e dor de o mineriadă!”. Fostul lider al ortacilor simte, din nou, că poporul freamătă şi că răbdarea românilor tinde să ajungă la cote inflamabile.
A participat la 10 mineriade. Pentru trei dintre ele, a făcut şi 11 ani de puşcărie. I s-a spus „Che Guevara al României”. Ba, unii au mers mai departe cu jocul metaforic şi l-au comparat cu Nelson Mandela, mai ales pentru anii grei de puşcărie. Proaspăt întors de la Bruxelles, unde a fost aplaudat şi îmbrăţişat de mulţi lideri sindicali şi personalităţi din America Latină, printre care şi fiica lui Che Guevara, Miron Cozma spune că-i e ”dor de o mineridă”, pentru că poporul a ajuns pe mâna bandiţilor. ”Da, nu glumesc, mi-e dor de o mineriadă. Vă spun, la modul sincer, că nu am de gând să las poporul ăsta pe mâna hoţilor şi bandiţilor”.
Păi, e posibil, domnule? Criza de acum din Grecia, de 1,6 miliarde de euro, produce disoluţie socială. În toată Grecia, cât e Grecia de mare, disoluţie socială pentru 1,6 miliarde de euro. Şi, la noi, un primar de sector ia 960 de milioane de euro, deci aproape un miliard, şi nu se întâmplă nimic? Deci, dacă Grecia avea acum 960 de milioane de euro, era salvată. Cât a luat şpagă un primar de sector la noi… Păi, suntem de râsul lumii. De aceea spun că mi-e dor de o mineriadă”, a declarat Miron Cozma pentru ziarulring.ro.
Întrebat la ce se gândeşte concret atunci când vorbeşte de o nouă mineriadă. Miron Cozma parcă avea răspunsul pe buze. ”Am de gând să mă pregătesc şi să scot Armata Poporului. Nu vreau să las poporul ăsta să moară de foame şi hoţii să prospere. Nu e vorba de un nou partid cu numele Armata Poporului. Eu am partid (Partidul Social Democrat al Muncitorilor – PSDM), nu-mi mai trebuie altul. Efectiv, o să scot armata, oameni în stradă, ca să fiu mai concret”sursă-stiridinsurse.ro
loading…
Abonare
Distribuie:2,350030
S-au dus vremurile alea cand animalele bateau tineri nevinovati. Nu are nici o sansa, iar acest om nu intelege ca nu este un exemplu pentru nimeni , nici el si nici deciziile lui idioate. Dupa ce si-a pus amprenta pe acest popor prin bataia data studentilor si schilodirea propriului popor acum vrea sa ia initiativa perecum un erou al poporului roman. Am lucrat pe santiere navale multi ani si pot spune sigur de mine ca am vazut mentalitatea oamenilor de la munca de jos. Este o mentalitate slaba , needucata , necitita ,etc… Intr-un cuvant, animale frustrate gata sa dea in cap oricarui om care a reusit mai mult ca ei. SCHIMBI LUMEA PRIN A TE SCHIMBA PE TINE ! Macar de ai intelege la adevarata lor valoare aceste cuvinte, domnule Cosma. 11 8
sa iasa si sa NATIONALIZEZE TOT SI SA O LUAM DE LA CAPAT SA SALVEZE POPORUL SI TARA DE LA DEZASTRU 12 3
daca reuseste sa scoata in strada lumea ma alatur lui pana la capat . SATUL CU RABDARI PRAJITE SI FIERTE , Miron daca reusesti sa scoti poporu iti voi fi loial pana la capat , ori scapam de banditi tari ori ne vor infunda pe veci in temnita 8 2
Esti cam varza domnule. Asta daca esti domn. Ok, atunci hai sa lasam conducerea tarii sa faca ce vrea. Sa- i lasam sa inchida tot , fabrici, mine, uzine, sa- i lasam sa defriseze toate padurile din tara. Si app, sa nu uit. Hai sa- i mai lasam in continuare sa ne fure cu nerusinare. 8 3
Esti cam varza domnule. Asta daca esti domn. Ok, atunci hai sa lasam conducerea tarii sa faca ce vrea. Sa- i lasam sa inchida tot , fabrici, mine, uzine, sa- i lasam sa defriseze toate padurile din tara. Si app, sa nu uit. Hai sa- i mai lasam in continuare sa ne fure cu nerusinare. 8 3
Cozma?….un Ratat… 5 7