Fostul căpitan al Barcelonei, Gică Popescu a fost arestat pe 4 martie în cazul “Dosarul Transferurilor” şi astfel nu a mai putut candida la funcţia de preşedinte al FRF, funcţie care a fost ocupată în cele din urmă de Răzvan Burleanu.

La câteva săptămâni de când “Baciul” a fost arestat, tatăl acestuia, Constantin Popescu a oferit o ipoteză şocantă în cazul arestări fiului său. Tatăl lui Popescu susţine că fiul său a fost arestat din ordin politic, iar cel care a “comandat” această arestare ar fi nimeni altul decât Răzvan Burleanu.

Avem în continuare declaraţia dată de Constantin  Popescu:

“O să vă spun ceva în premieră. Băiatul meu a fost băgat în închisoare din ordin politic, iar principalul vinovat pentru acest lucru este noul preşedinte al FRF. Răzvan Burleanu este cel care mi-a băgat băiatul în puşcărie!

Acest om a fost consilier la Cotroceni, iar el mereu l-a înţepat pe Gică cu acest dosar atunci când apărea pe la televizor în campania lui electorală. Spunea că Gică are dosar, are una, are alta şi aşa mai departe… .

Repet: nu exagerez sub nici o formă! Şi ştiţi de ce? Înainte cu trei luni de startul campaniei pentru alegerile de la FRF am primit un telefon de la o persoană care mi-a spus că, dacă nu îmi opresc băiatul să candideze, atunci el o să ajungă după gratii! Mi s-a spus că Burleanu o să tragă toate sforile în acest sens, deoarece are mare influenţă la Cotroceni. ”

Tatăl “Baciului” a declarat că l-a înstinţat pe fiul său în legătură cu telefonul primit, însă Gică Popescu l-a subestimat pe Burleanu.

“Am discutat cu băiatul meu şi i-am spus tot ce aflasem de la acel om. Chiar mă speriasem! Însă, Gică mi-a zis să stau liniştit că totul este sub control, iar Burleanu, la alegeri, nu va încasa nici măcar trei voturi. Din păcate Gică l-a subestimat pe Burleanu şi uitaţi-vă şi voi unde a ajuns acum băiatul meu. Mi se rupe inima de Gică şi vă spun sincer că el este nevinovat.”, a încheiat Constantin Popescu.

Marius Ghencea

 

Distribuie:4020

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here