Aventura Simonei Halep la turneul de tenis de la Indian Wells a luat sfârşit. Românca, ocupanta locului 7 în clasamentul WTA (de luni va fi pe 5), a fost învinsă de poloneza Agnieszka Radwanska, numărul 3 mondial, în semifinalele competiţiei, scor 3-6, 4-6.
Înaintea meciului, Simona era favorita caselor de pariuri (pe bet365 avea o cotă de 1,72, iar Radwanska, de 2,10). Mai mult decât atât, românca ieşise învingătoare în ultimele două meciuri împotriva polonezei, în timp ce Radwanska triumfase în precedentele trei întâlniri.
Pe terenul de la Indian Wells, Radwanska a controlat meciul încă de la început. Trei mingi de break i-au adus polonezei un avantaj de 4-0 la game-uri în primul set, diferenţă pe care Halep nu a fost capabilă să o întoarcă şi a fost învinsă cu 3-6. Românca a avut şansa să revină la finalul setului secund, când, la 5-3 pentru poloneză, a salvat două mingi de meci. Cu toate acestea, Radwanska a câştigat următorul game şi s-a impus cu 6-4.
“A jucat foarte bine. Merita victoria astăzi. Nu sunt tristă că am pierdut şi trebuie să înţeleg că nu pot câştiga fiecare meci“, a declarat Simona Halep la finalul meciului, pentru site-ul wtatennis.com.
În finală, poloneza va juca împotriva italiencei Flavia Pennetta, locul 21 mondial, care a învins-o în semifinale pe chinezoaica Na Li, locul 2 WTA.
După participarea la Indian Wells, Simona Halep s-a ales cu 225.000 de dolari şi 390 de puncte WTA. Începând de luni, ea va urca pe locul 5 mondial, peste Maria Sharapova şi Jelena Jankovic, devenind astfel cea mai bine clasată jucătoare de tenis din România din istorie!
Distribuie:3030