Un orăşel danez pare să fi găsit soluţia pentru a combate fenomenul obezitâăţii la copii. Omul-cheie din spatele reuşitei este un medic pediatru pe nume Jens Christian Holm.

Metoda daneză de slăbit, care presupune schimbarea radicală a aproximativ 20 de elemente ce ţin de stilul de viaţă, a fost aplicată pe 1.900 de pacienţi. 70% dintre aceştia, un procent absolut enorm, au reuşit să îşi ţină greutatea sub control.

Într-un interviu acordat BBC, doctorul Holm explică foarte clar că, pentru aceste rezultate, este nevoie de o abordare dură, cumva militărească. Rezultatele îl încurajează să propună ca metoda sa să fie aplicată la nivel internaţional. În Statele Unite şi în multe state vest-europene, unul din trei copii este supraponderal, iar incidenţa obezităţii printre adolescenţi s-a împătrit în ultimii 30 de ani.

“În general, copiii obezi sunt desconsideraţi. Sunt firi singuratice şi cei mai mulţi dintre ei nu participă la activităţi împreună cu alţi copii. Le lipseşte enorm încrederea în sine. Cu această metodă, există o speranţă reală că vor pierde din greutate şi îşi vor îmbunătăţi semnificativ calitatea vieţii”, spune doctorul Holm.

Potrivit acestuia, copilului îi este extrem de greu să învingă de unul singur o boală precum obezitatea. “Însă, noi creăm mediul şi oferim “uneltele” cu care copilul şi familia sa pot depăşi această boală”.

“Nu facem nimic amuzant. Este ceva foarte dur”

La începutul programului, copiii sunt chemaţi la spital pentru 24 de ore de analize şi teste amănunţite, care includ scanarea corporală pentru a identifica nivelul de grăsime.

De asemenea, copiii trebuie să răspundă unui chestionar, cu ajutorul căruia specialiştii determină care sunt obiceiurile alimentare ale subiecţilor, dar şi comportamentul copilului.

“Nu facem nimic amuzant. Este ceva foarte dur”, îi spune doctorul Holm lui Jakob Christiansen, un puşti de 10 ani care cântăreşte deja 72 de kilograme, cu peste 20 de kilograme mai mult decât ar trebui. Jakob are o adevărată dependenţă de dulciuri. Când este deprimat din cauza glumelor care se fac pe seama sa, la şcoală sau pe stradă, Jakob mănâncă enorm de multe dulciuri. Iar, când părinţii refuză să îi dea, Jakob scoate ceva dulce dintr-o ascunzătoare. “A ajuns să le ascundă. Vrem ca doctorii să îl ajute cumva şi să fie din nou un băiat fericit”, spune mama sa, Elisabet.

Jakob îi spune doctorul Holm că merge la şcoală cu bicicleta, pe un drum lung de circa trei kilometri. Exerciţiul este important, însă nu decisiv în combaterea obezităţii. “Am aflat că va fi foarte greu, dar mă voi lupta cât pot eu de mult. Sunt sigur că îmi vor lipsi zahărul şi timpul petrecut lenevind”, spune, sincer, copilul.

Între testele din prima zi, Jakob ia un prânz care constră în piept de pui, morcovi cruzi, ardei roşii şi salată verde. Programul presupune schimbări radicale în stilul de viaţă, schimbări menite a învinge rezistenţa naturală a corpului la pierderea de grăsime. Fiecare copil are un program personalizat, care se concentrează pe 15-20 de obiceiuri zilnice.

Dr Holm insistă că, dacă părinţii şi copiii nu îşi vor schimba TOATE obiceiurile greşite, “obezitatea va persista, membrii familiei vor fi frustraţi, trişti şi vor fi pierduţi”.

Continuarea articolului, în care descoperim şi cele 17 reguli esenţiale propuse de doctorul Holm, laACEST LINK.

Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here