Acest articol dezbate unul dintre miturile cu care ne speriau părinţii !
Dacă înghiţi o gumă de mestecat, se lipeşte de stomac şi va rămâne acolo timp de şapte ani, înainte să fie digerată. Cel puţin, aşa se spune în folclor. O altă poveste spune că o gumă înghiţită din greşeală se poate înfăşură în jurul inimii, scrie Dailymail.co.uk.
Dar ce se întâmplă, mai exact, atunci când înghiţi o gumă de mestecat?
Gumă e făcută din cauciuc natural, îndulcitori, coloranţi şi arome. Cauciucul, după cum lesne va puteţi imagina, nu este tocmai uşor de digerat – fiind un amestec de elastomeri, răşini, grăsimi şi ceară, printre altele.
Stomacul nu poate digera gumă de mestecat la fel de uşor cum procedează cu alte alimente. Şi totuşi, sistemul digestiv are şi altă metodă prin care “prelucrează” lucrurile pe care le mâncăm şi este chiar foarte eficient.
La urmă urmei, nu tot ce înghiţim e foarte comestibil, dar un stomac sănătos nu face niciodată depozite. Stomacul se contractează şi se relaxează constant, iar aceste mişcări împing bolul alimentar – digerat sau nu – până ajunge în intestine şi este apoi eliminat.
Gumă de mestecat nu face nici ea excepţie: în una sau două zile de la înghiţire, ajunge să fie eliminată în mod natural.
Trebuie menţionat, totuşi, că sistemul nu funcţionează atât de bine, indiferent de condiţii. Dacă înghiţi mai multe gume de mestecat într-o perioada scurtă de timp, sistemul digestiv se poate bloca – mai ales la copii, care au tractul digestiv mai îngust decât al adulţilor – dar astfel de cazuri sunt extrem de rare.
Sursa: stirileprotv.ro
loading…
Abonare
Distribuie:0000

















































