Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi a XII-a din anul şcolar 2013-2014 va începe luni, 3 martie, cu proba scrisă la Limba şi literatura română.

Potrivit calendarului aprobat de MEN, pe 5 martie va fi susţinută proba scrisă obligatorie a profilului, iar pe 7 martie va avea loc simularea probei scrise la alegere a profilului şi specializării, în timp ce rezultatele vor fi anunţate pe 14 martie.

Disciplinele la care se organizează simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional pentru elevii clasei a XI-a în anul şcolar 2013-2014 sunt: Limba şi literatura română, Limba şi literatura maternă (pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităţilor naţionale), Matematică şi Istorie.

Rezultatele obţinute de elevi la simularea evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat naţional sunt analizate la nivelul fiecărei unităţi de învăţământ în care s-au desfăşurat simulările naţionale din anul şcolar 2013-2014, prin discuţii individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, şedinţe cu părinţii, precum şi la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătăţirea performantelor şcolare’, precizează MEN.

Simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat pentru elevii claselor a XI-a şi XII-a are următorul calendar:

  • 3 martie  – Limba şi literatura română
  • 4 martie – Limba şi literatura maternă
  • 5 martie – Proba obligatorie a profilului
  • 7 martie – Proba la alegere a profilului şi specializării
  • 14 martie – Afişarea rezultatelor

Rezultatele obţinute de elevi la simularea probelor scrise ale examenului de bacalaureat nu se trec în catalog.

 

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here