RĂZBOI din Ucraina, pericol pentru România! Structurile de securitate ale României s-au reunit pentru a stabili dacă ridică gradul de alertă

Home > RĂZBOI din Ucraina, pericol pentru România! Structurile de securitate ale României s-au reunit pentru a stabili dacă ridică gradul de alertă

Ucraina este acum un butoi cu pulbere, iar fitilul ar putea să fie Crimeea. Mii de soldaţi ruşi au fost mobilizaţi în Crimeea, iar clădirile guvernamentale sunt ocupate de comandouri pro-ruse. În plus, două nave de luptă ruse au fost văzute în apropiere de coasta ucraineană.

Conflictul este periculos de aproape de ţara noastră. De aceea, structurile de securitate ale ţării s-au reunit sâmbătă la Cotroceni. În urma discuţiilor s-a stabilit că nu este necesar ca în România să fie ridicat gradul de alertă. Potrivit preşedintelui Băsescu, ţara noatră nu este afectată direct de situaţia din Ucraina şi nu există riscuri imediate la adresa securităţii naţionale.

“Federaţia Rusă a mobilizat 6.000 de soldaţi, ceea ce înseamnă o încălcare gravă a acordurilor. Aproximativ 30 de vehicule armate au fost dislocate pe teritoriul Republicii Autonome Crimeea”, a declarat Igor Teniuk, ministrul ucrainean interimar al Apărării.

Ucraina a denunţat o invazie militară şi a pus armata în alertă maximă. De partea cealalată, Moscova spune că acţiunile sunt legale, deoarece Rusia are dreptul de a-i proteja pe cetăţenii vorbitori de limbă rusă din Crimeea. Liderii politici locali au cerut ajutorul Moscovei.

“Ţinând cont că sunt responsabil de viaţa locuitorilor şi de siguranţa lor, fac apel la preşedintele Federaţiei Ruse, Vladimir Putin, pentru a restabili pacea şi calmul în regiunea autonomă Crimeea”, a declarat Serghei Aksionov, premierul regiunii Crimeea.

Preşedintele rus a avut o discuţie telefonică de 90 de minute cu liderul de la Casa Albă. Barack Obama i-a explicat lui Putin că încalcă în mod clar mai multe tratate internaţionale şi că, dacă agresiunea continuă, Rusia va fi izolată politic şi economic. De cealaltă parte, Putin i-a spus lui Obama că au loc acţiuni provocatoare ale ultra-naţionaliştilor ucraineni, care sunt sprijinite de noile autorităţi de la Kiev.

Ucraina a cerut NATO, Statelor Unite şi altor membre ale Consiliului de Securitate al ONU ajutor pentru a-şi păstra integritatea teritorială.

 

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here