Bucureștiul își “sacrifică stabilitatea regională”, afirmă Aleksandr Lukașevici, purtătorul de cuvânt al Ministerului rus de Externe. Proiectul prin care România suplimentează capacitățile militare este unul “conflictual” şi poate avea consecinţe.

Planurile NATO de mobilizare a forţelor militare în România sunt “inadecvate” şi “conflictuale”, a spus Aleksandr Lukaşevici.

“Practic, este vorba de o transformare etapizată a acestei ţări într-un pivot de susţinere pentru NATO şi SUA aproape de frontierele Rusiei. Noi am comentat în mod repetat măsurile luate de state membre NATO, observând atitudinea conflictuală şi evidenţiind caracterul inadecvat şi redundant, atât din punct de vedere militar, cât şi financiar”, a spus Lukaşevici, citat de agenţia Sputnik.

În opinia oficialului rus, România sacrifică securitatea regională prin decizia de suplimentare a efectivelor NATO. “Există tendinţa de a concluziona că actualele autorităţi din România, de dragul creşterii importanţei în ochii strategilor din alte părţi ale lumii, sunt dispuse să sacrifice menţinerea stabilităţii în regiunea Mării Negre pentru raţiuni tactice“, a spus Lukaşevici.

“Este evident că Rusia nu reprezintă nicio ameninţare la adresa României sau a altui stat. Astfel că ipoteza caracterului pur defensiv al acestor manevre şi cea a aşa-numitei ameninţări venite din Est nu sunt valide”, a subliniat Lukaşevici.

Vizualizari:
144
Abonare
Distribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here