Agenţia spaţială americană NASA a anunţat joi (23 iulie) că telescopul Kepler a descoperit o planetă locuibilă. Este o planetă supranumită deja ”al doilea Pământ”, pentru că ar avea condiţii de viaţă similare celor de pe Terra.
Se împlineşte astfel visul de mii de ani al pasionaţilor de astronomie. De la lansarea telescopului Kepler, în 2009, au fost descoperite 10.228 de planete. Însă planeta recent depistată ar fi exact ca un al doilea Pământ pe care omenirea s-ar putea muta înainte de sfârşitul Terrei. Proiectul a costat 700 de milioane de dolari.
Presa de specialitate se așteaptă ca savanții să anunțe că au descoperit cu ajutorul lui Kepler mai multe lumi asemănătoare Terrei, ba chiar o planetă-geamănă Pământului din perspectiva apropierii de steaua în jurul căreia orbitează.
În luna aprilie a anului trecut, astronomii au descoperit cea mai apropiată planetă ca aspectgeneral de Terra, căreia i-au spus Kepler-186f. Planeta se află la 500 de ani lumină de Pămânr și orbitează o stea roșie pitică în constelația Cygnus. La începutul acestei săptămâni, miliardarul rus Yuri Milner și celebrul fizician Stephen Hawking au anunțat inaugurarea unui proiect de 100 mil. dolari pentru a descoperi semnele unei civilizații extraterestre în spațiul cosmic.
loading…
Abonare
Distribuie:0020
Pai scrie ca satelitu o fost lansat in 2009>6 ani si planeta asta care cică au descoperit-o ii la 500 de ani lumina>ca trebuie sa mergi 500 de ani cu viteza lumini!!!!!!!!!!!!!!!!!!!deci!? 11 1
cit costa sa ajungi acolo pe al doilea Pământ asa zis si dacä o sa fie vr-o data acea planetä locuibila ! Voteaza acest comentariu: 1 4
Bani la domiciliu! Iti mai ramane destul timp sa petreci cu familia ta, dupa ce castigi bani intr-o colaborare lejera si profitabila! Nu mai cauta in alta parte! O experienta minunata de care se bucura deja foarte multi oameni! Seriozitatea noastra este maxima si te asteptam in echipa! Cere acum mai multe detalii la adresa de email: [email protected] Voteaza acest comentariu: 0 1
@cit costa sa ajungi acolo pe al doilea Pământ asa zis si dacä o sa fie vr-o data acea planetä locuibila ! Planeta este locuibila, asa spune acest articol. @Pai scrie ca satelitu o fost lansat in 2009>6 ani si planeta asta care cică au descoperit-o ii la 500 de ani lumina>ca trebuie sa mergi 500 de ani cu viteza lumini!!!!!!!!!!!!!!!!!!!deci!? Fara nici un deci si incearca sa te mai documentezi. In spatiu, viata e total diferita. In lipsa gravitatie sistemul digestiv este mai incet. Asta ar fi un aspect si mai sunt multe altele. O teorie ar fi ca atunci cand corpul uman este supus la regimul de viata artificial din spatiu. Ritmul tau este incetinit, ca si cum ai pune o filmare pe slowmotion Cat despre articol, nu sunt sigur ca este foarte precis. Am mai citit acest articol si m-am documentat. Iar acel satelit ar fi fost lansat la sfarsitul anului 2008 nu in 2009. Iar aceasta planeta era banuita ca ar avea aceleasi conditi ca si pamantul. Acum nu o luati de buna. Cei de la NASA pot fi mai precisi in ceea ce priveste lansarea respectivului satelit artificial. Voteaza acest comentariu: 0 0