Zeci de asociaţii şi persoane fizice au de luni interzis la adopţii de câini. ASPA a publicat lista celor care nu mai au voie să adopte maidanezi din adăposturi, pentru că au dat declaraţii false sau au abandonat animale. De partea cealaltă, şi asociaţiile vizate aduc acuzaţii grave autorităţilor.

Asociaţiile care se ocupă de protecţia câinilor comunitari aduc acuzaţii grave autorităţilor. Cei de la Vier Pfoten îi acuză pe cei de la ASPA că au intrat abuziv, în urmă cu câteva zile într-unul din adăposturile asociaţiei, de unde au luat 15 câini, pe care i-au adus la adăpostul din Bragadiru. Asociaţia a anunţat că va ataca la Curtea de Apel decizia ASPA pentru care nu ar exista nicio bază  legală.

Hingherii ASPA sunt acuzaţi că au spart lacăte și au vandalizat un adăpost și padocurile Vier Pfoten din curtea ADP Sector 6. Toți cei 90 de câini din adăpost, inclusiv cei 15 câini ai Vier Pfoten, erau sterilizați, microcipați și înregistrați, iar o mare parte dintre ei erau deja adoptați și urmau să plece către viitorii stăpâni. Acţiunea hingherilor a fost filmată.

Potrivit Vier Pfoten, coordonatorul ASPA Răzvan Băncescu a anunţat că va returna câinii luaţi din adăpostul lor.

Pe de altă parte, 19 ONG-uri şi 39 de persoane fizice nu mai au de luni dreptul de adopta câini din adăposturile municipalităţii, pentru că nu şi-ar fi respectat obligaţiile: au făcut declaraţii false şi au abandonat pe stradă câinii după ce i-au adoptat.

Şefii ASPA anunţă că vor monitoriza îndeaproape adopţiile de acum încolo şi îi vor reclama la Parchet pe falşii adoptatori.

Zeci de iubitori ai câinilor comunitari şi reprezentanţi ai ONG-urilor protestează în faţa unui adăpost. Unei femei i s-a făcut rău iar poliţiştii au fost chemaţi să calmeze spiritele.

 

Abonare
Distribuie:0000

1 COMMENT

  1. Opriti adoptiile ca nemernici astia adopta fictiv pentru a elibera iar pe strada maidanezii si nu mai terminam asa niciodata .Aplicati legea si eutanasiati maidanezii ca ne omoara copiii bai nemernicilor ca iesim in strada si venim peste voi .

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here