Un studiu realizat de cercetători danezi arată că persoanele care trăiesc fără să utilizeze Facebook sunt mai fericite decât celelalte. „Am ales Facebook fiindcă este cea mai utilizată rețea de socializare, indiferent de vârstă”, a afirmat Meik Wiking, director al Institutului de cercetări asupra fericirii, citat marți de 20minutes.ch.
Studiul a fost realizat pe 1.095 de persoane din Danemarca, împărțite în două grupe: jumătate a continuat să utilizeze rețeaua Facebook, în timp ce cealaltă nu a mai făcut-o, alcătuind un așa zis grup de tratament.
După o săptămână, cei care nu utilizaseră Facebook s-au declarat mai mulțumiți de viața lor: 88% dintre aceștia au afirmat că sunt „fericiți”, față de 81% din celălalt grup, 84% că le place viața pe care o duc (față de 75%) și numai 12% au spus că sunt nemulțumiți, față de 20% din rândul celorlalți.
La sfârșitul experimentului, membrii grupului de tratament au apreciat că au o viață socială mai bogată și dificultăți mai mici în a se concentra, în timp ce la ceilalți dificultățile au rămas neschimbate, informează Realitatea.net. „În loc să ne concentrăm pe ceea ce avem nevoie, tindem din nefericire să ne concentrăm pe ceea ce au alții”, au observat autorii studiului. Pe Facebook, oamenii riscă cu 39% mai mult să se simtă mai puțin fericiți decât prietenii lor, subliniază ei.
loading…