Încasările actuale ale firmelor de asigurări sunt mult prea mici pentru a putea acoperi toate obligațiile financiare. Despăgubirile în ceea ce priveşte daunele morale pentru familiile victimelor din accidente rutiere sunt și ele o problemă. Singura rezolvare pe care o văd asiguratorii este să urce prețul unei polițe RCA până la 1.000 de euro, faţă de 100 de euro cât este în prezent .
Directorul Fondului pentru Victimele Străzii, Sorin Greceanu, avansează un scenariu deloc fantezist care ar putea presupune, într-o primă fază, scumpirea de până la zece ori a primei medii pentru poliţele de asigurare civilă auto.
“Nivelul despăgubirilor acordate atât pentru daunele materiale, cât şi pentru cele pentru vătămări corporale şi deces în urma accidentelor rutiere, trebuie să aibă în vedere compensarea materială corespunzătoare a prejudiciului suferit dar, în acelaşi timp, să fie în acord şi cu veniturile medii salariale existente la nivelul ţării noastre. Altfel, pericolul real este cel de gripare a sistemului. Vreau să cred că acest lucru nu se întâmplă în prezent, însă dacă practica instanţelor din România se va îndrepta spre una asemănătoare celei a instanţelor din Italia, acest fapt va determina cu siguranţă şi o aliniere, mai devreme sau mai târziu, a nivelului primelor de asigurare RCA cu cel al primelor RCA din Italia, care se situează la o medie de peste 1.000 de euro/an, faţă de o medie de doar 100 euro/an în România la ora actuală.”, spune Greceanu.
Potrivit acestuia, un asemenea nivel de preţ nu ar putea fi susţinut de români, ale căror venituri medii anuale nu depăşesc 4.500 de euro, fapt care va conduce la o creştere a numărului de maşini fără asigurare.
Aurelian Dumitrescu
Distribuie:0000