Poetul Mihai Eminescu va fi omagiat, joi, la Botoşani şi Ipoteşti, în cadrul Zilelor Eminescu, organizate cu prilejul împlinirii a 165 de ani de la naşterea sa, scrie Agerpres.
Evenimentele dedicate marelui poet vor începe la ora 9,00 cu o şedinţă extraordinară a Consiliului Local Botoşani, în cadrul căreia va fi adoptată, ca în fiecare an, o hotărâre privind acordarea titlului de cetăţean de onoare al municipiului Botoşani câştigătorului Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu — pentru Opera Omnia.
Pentru marele premiu au fost nominalizaţi Mircea Cărtărescu, Liviu Ioan Stoiciu, Marta Petreu, Aurel Pantea, Ioan Moldovan, Lucian Vasiliu şi Gabriel Chiţu.
Tot joi, la ora 10,00, este programat un Te Deum la Biserica Uspenia din municipiul Botoşani, unde a fost botezat marele poet, iar la 11,00 va avea loc o depunere de coroane la statuia poetului din incinta Memorialului Ipoteşti.
Zilele Eminescu vor culmina cu Gala decernării Premiului Naţional de Poezie Mihai Eminescu — pentru Opera Omnia şi pentru Opera Prima, urmată de spectacolul ”Domnule şi frate Eminescu”, susţinut de actorul Constantin Chiriac, scrie Agerpres.
Ca în fiecare an, de 15 ianuarie, Televiziunea Română oferă telespectatorilor momente speciale dedicate marelui poet naţional, Mihai Eminescu. Filme documentare, emisiuni de reportaje, momente poetice sau dezbateri culturale despre viaţa şi opera Luceafărului poeziei româneşti se regăsesc în programele de miercuri.
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis un mesaj, pe Facebook, cu ocazia împlinirii a 165 de ani de la naşterea poetului Mihai Eminescu. „Se împlinesc de 165 de ani de la naşterea lui Mihai Eminescu. În loc de orice discurs, poate că cel mai potrivit omagiu ar fi să recitim măcar un rând din poezia, proza sau publicistica lui. În aprilie 1881, într-un articol din ziarul „Timpul”, Eminescu scria: „A fi bun român nu e un merit, nu e o calitate ori un monopol special, ci o datorie pentru orice cetăţean al acestui stat.” Mulţumesc, Eminescu!”, spune preşedintele în mesajul său. AbonareDistribuie:0000Like this:
Like Loading…