Anul aceasta, Sâmbăta Morților pică în aceeaşi zi cu o sărbătoare îndrăgită de majoritatea tinerilor din România, Valentine’s Day. Preoţii nu văd însă cu ochi buni asocierea. „Din păcate, noi am importat prea multe sărbători din Occident care nu au nicio legătură cu spiritul ortodoxiei şi cu spiritul românesc, până la urmă. Sigur, Valentine’s Day este o sărbătoare de care tinerii se bucură, dar care impietează într-un fel semnificaţia Sâmbetei Morţilor sau a Moşilor de Iarnă”, a declarat părintele Ştefan Stanciu, preotul paroh al Bisericii „Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil” – Ghencea, pentru ziarulring.ro.

Părintele a mai mărturisit că, de Sâmbăta Morţilor, toată suflarea românească ar trebui să se roage pentru sufletele strămoşilor adormiţi, care în această zi vor fi prezente în biserici. „Ei nu lipsesc niciodată de la întâlnirile de pomenire, de aducere aminte despre ei. O mare supărare se produce în sufletele lor probabil atunci când cei vii, fii, nepoţi, strănepoţi sau prieteni, lipsesc de la această întâlnire, pentru că ei nu lipsesc niciodată”, a mai declarat părintele.

Episcopia Ortodoxă a Maramureșului și Sătmarului susține că ”aşa cum arată ea astăzi, Valentine’s Day nu este Ziua Îndrăgostiţilor, ci a desfrâului şi a jocului „de-a căsătoria”. Biserica Catolică se dezice de ea. În anul 1998, episcopii catolici din România au dat o declaraţie prin care şi-au exprimat dezacordul”.

 

”Din punct de vedere creştin este o profanare a memoriei unui martir şi a virtuţii castităţii faptul de a pune dezmăţul sexual public sub patronajul unui preot sfânt… Orice creştin conştient şi responsabil în faţa Lui Dumnezeu ştie şi nu poate tolera ca o Sfânta Taină – ca aceea a Căsătoriei – să fie celebrată batjocoritor în tramvai, în autobuz sau într-o speluncă, sub oficierea ei de către un impostor, în sfidarea ostentativă a unui sacrament instituit de Iisus Hristos, a Preoţiei şi a ofiţerului stării civile. Un creştin onest este convins că orice act sexual în afară căsătoriei este imoral, oricât de răspândit ar fi acest păcat”, se maiarată în documentul care poartă antetul Mitropoliei Clujului.

Preoții le cer credincioților să nu participe la nicio manifestare dedicată acestei zile. ”Oricine se uită la femeie, poftind-o, a şi săvârşit adulter cu ea în inima lui”.(Matei 5.28). Dragostea în ziua de astăzi nu mai este percepută că fiind un sentiment romantic, gingaş, afectuos, jertfelnic, ci mai ales se rezumă la priviri, vorbe, gesturi seducătoare spre păcat. Cu desăvârşire tuturor acestora li se face o reclamă deosebită în mass media românească. Se pare că este o diversiune pusă la cale pentru a strică moralitatea şi tradiţiile creştine. Este frumos să fii îndrăgostit. Lumea devine mai bună iar iubirea îţi da aripi să te înalţi tot mai sus. Dar, de aici şi până la obiceiurile ce însoţesc Ziua Îndrăgostiţilor este distanţă mare”.

 

”Îi îndemnăm pe toţi creştinii să se delimiteze de mijloacele prin care se promovează “Valentine’s Day” înluna februarie : – localuri şi petreceri, emisiuni TV , reviste sau ziare, standurile comerciale specifice, discuţii sau dezbateri şi mai ales să respingem orice mod de “sărbătorire“ în viaţă personală, la servici sau în familie. Considerăm că această “sărbătoare“ este o formă de denigrare a valorilor morale românești – creștinești și un atac la adresa familiei, cu impact devastator în educația tinerilor. Îi îndemnăm pe preoți, pe profesori, pe diriginți și pe directorii responsabili cu munca educativă în școli să promoveze virtutea, curăția fizică și morală și demnitatea tinerilor”, se mai arată în comunicatul de presă, conform Vocea Transilvaniei.

loading…

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here