Cătălin Botezatu trebuie să se opereze la inimă și e suspectat de tumoare pe creier
Home > Cătălin Botezatu trebuie să se opereze la inimă și e suspectat de tumoare pe creier
Momente grele pentru Cătălin Botezatu (47 de ani), care e din nou internat, de data aceasta la o clinică din Turcia. Dacă ani la rând a avut necazuri cu inima, scăpând ca prin urechile acului după patru preinfarcturi, de data aceasta şarmantul designer este suspect şi de tumoare la creier. El e convins că munca până la epuizare i-a dat organismul peste cap, iar acum regretă că nu a ascultat sfaturile medicilor de a o lăsa mai moale cu stresul.
Designerul a postat un mesaj pe contul său de socializare în care lăsa să se înţeleagă că trece printr-o perioadă dificilă şi că se simte foarte singur. “În cele mai grele momente (ACUM) ale vieţii mele am fost SINGUR , deşi tot timpul sunt înconjurat de oameni care vor sau au nevoie de CEVA. Am devenit acel ceva la care oamenii apelează când au nevoie de orice! Mă las cu voia mea folosit, prostit, prefăcându-mă că nu văd!”, nota designerul pe Facebook cu numai câteva ore înainte de internare.
Problemele de sănătate ale lui Cătălin Botezatu au debutat în urmă cu 14 ani, când a suferit primul preinfarct. În acest răstimp au urmat alte trei episoade asemănătoare. Situaţia devenise critică, iar medicii l-au avertizat pe Cătălin că se impune o operaţie de by pass la inimă, însă teama l-a ţinut în loc. “Banii şi munca or să mă bage în mormânt!”, le-a spus de curând unor prieteni, făcând referire la faptul că munceşte până la 14 ore pe zi, iar acum stă prin spitale, urmare a oboselii acumulate.















































