Hiperhidroza, sau transpiraţia excesivă, este o afecţiune des întâlnită care afectează viaţa şi confortul pacientului. Persoanele care suferă de această afecţiune au însă la dispoziţie mai multe tratamente.

Transpiraţia în exces debutează, de regulă, încă din copilărie sau adolescenţă şi poate afecta oricare regiune a corpului. În cazurile extreme, hiperhidroza lezează viaţa şi confortul pacientului. Aceasta poate îngreuna contactele sociale şi profesionale, indiferent de cât de riguroasă este igiena pacientului. La ora actuală, există mai multe tratamente pentru cei care suferă de această afecţiune.

Tratament local antiperspirant

Prima variantă de tratament o reprezintă folosirea unui antiperspirant administrat fără reţetă. “Cele mai eficiente sunt antiperspirantele ce conţin clorură de aluminiu. Concentraţia poate ajunge la 15%-20%, substanţa fiind dizolvată în alcool etilic anhidru. Substanţa astfel obţinută este eficientă în special în tratamentul hiperhidrozei axilare şi palmare. Se recomandă aplicarea soluţiei înainte de culcare, pentru a acţiona peste noapte”, explică dr. Daniela Căţănaş, medic dermatolog. Totodată, persoanele care suferă de această afecţiune mai pot apela la un antiperspirant pe bază de reţetă, care conţine clorură de aluminiu hexahidrat. Acesta se aplică timp de şapte până la 10 seri consecutiv, după care, doar o dată pe săptămână. “Tratamentul nu este eficient pentru pacienţii cu hiperhidroză palmo-plantară, iar apariţia efectelor secundare impune restricţionarea utilizării lui”, explică dr. Daniela Căţănaş.

Toxina botulinică, soluţia mai bună

În cazul hiperhidrozei axilare, cel mai eficient tratament este injectarea cu toxină botulinică. “Prin injectare sunt scoase din funcţie glandele exocrine sudoripare. Efectul durează până la opt-nouă luni, în funcţie de locul injecţiei, de doza administrată şi de reactivitatea individuală. Procedura poate fi resimţită ca inconfortabilă de către pacient. Toxina botulinică se poate folosi şi în cazul hiperhidrozei palmare şi faciale, dar rezultatele nu sunt la fel de bune”, susţine medicul dermatolog.

“Într-un procent semnificativ, pacienţii au un membru al familiei care are această problemă. De aceea, se consideră că boala poate avea transmitere genetică.” – Dr. Daniela Căţănaş, medic dermatolog

20 de minute durează, în medie, administrarea toxinei botulinice pentru tratarea hiperhidrozei.

AbonareDistribuie:0000

LEAVE A REPLY

Please enter your comment!
Please enter your name here