Traian Băsescu a declarat, duminică seara, că Raed Arafat s-a ”defectat” de când i-a plăcut să se facă și politician sub acoperire. Fostul preşedinte a ţinut să sublinieze că îi recunoaşte meritele lui Arafat, motiv pentru care l-a şi decorat.
”Eu nu îi aduc niciun reproș lui Arafat. Categoric îi recunosc meritele. L-am și decorat pentru ce a făcut, dar s-a defectat de când i-a plăcut să se facă și politician sub acoperire. A fost un susținător al guvernului Ponta fără rezerve. Cred că a depășit nivelul de competență pe care putea să-l aibă”, a precuzat Traian Băsescu, în cadrul unei emisiuni la B1 TV.
Fostul preşedinte a mai spus că defectul lui Raed Arafat este că respinge orice colaborare cu sectorul privat.
„El și are un defect funciar: respinge orice colaborare cu sectorul privat. O știm foarte bine. Nu acceptă ambulanțele private. Dacă pot să îi reprosez, îi pot reproșa incapacitatea de a vedea dincolo de stat. Niciodată niciun stat nu poate acoperi el singur toată nevoia de salvare de pe teritoriul său. Dacă mâine ar putea crea un sistem al statului care să acopere ultimul kilometru pătrat din țară, ar fi foarte bine, dar dacă nu poate și sunt mijloace, de ce să nu le anexezi?”, a precizat Traian Băsescu.
loading…