Colonelul Apostol Emil se încadrează, din mai multe motive, în categoria Portretului de Erou: a dovedit întotdeauna curajul și dăruirea specifice unui Pompier, a salvat bijuterii inestimabile ale culturii naționale, dintr-un incendiu de la Muzeul Satului și, așa cum veți vedea în cele ce urmează, după ce a salvat un om de la moarte, a devenit negociatorul-șef al Bucureștiului:
1. Ce înseamnă munca ISU într-un oraș aflat la malul Dunării? Care e specificul acestei activități?
Activitatea ISU este aceeași în toate orașele țării, cu câteva aspecte legate de vecinătatea Dunării. ISU este o instituţie tânără de numai 10 ani, este în clasa a doua, acum învață să meargă. În 2004 Pompierii s-au unit cu Protecția Civilă și așa a apărut Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Este o denumire foarte mare, o denumire care de multe ori ne face rău. Când se pronunță această denumire oamenii se așteaptă să avem de toate: de la avioane, elicoptere, excavatoare, freze și orice altceva. Dar lucrurile nu stau chiar așa, noi suntem doar Pompieri și Protecția Civilă. Întrebarea care se pune e: IGSU se ocupă de toate situațiile de urgență? Răspunsul este NU. ISU se ocupă de unele situații de urgență care îi sunt repartizate printr-o hotărâre de guvern, HG 2288, care spune fiecare ce trebuie să facă în situații de urgență. În caz de incendiu, vin pompierii, când e caz de gripă aviară, vin cei de la Direcția Sanitar Veterinară, la incendiile de pădure intervin pădurarii, la incendiile în mină intervin minerii și salvatorii minieri. Nu au competență pompierii la lucrul în subteran. Noi intervenim doar în sprijin. Ce facem noi, facem foarte bine. Vulnerabilitatea sistemului este dată de acele situații de urgentă, care conform legii sunt repartizate altor instituţii. Aceste situaţii de urgenta neasumate de instituţiile responsabile se întorc tot la pompieri într-o formă sau alta pentru că nu are altcineva cine să intervină. Eu cred că aici ar trebui clarificată situația și eu văd 2 căi de acțiune:
• Îi schimbăm denumirea cu alta care să fie în concordanță cu realitatea. Conform actualei denumiri Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenta se ocupa de toate situaţiile de urgență, lucru ce nu corespunde integral atribuțiilor și responsabilităților repartizate conform legii. Când a căzut avionul în Apuseni toată lumea vorbea despre ISU. ISU nu are competența să intervină în munți, conform legii intervin salvamontiștii, jandarmeria montana adică structuri care au și competențe. Nu poți să trimiți un pompier, fără echipamente speciale pentru munte, doar în costum de protecție la incendiu și bocanci, în zone inaccesibile din munți, dar nici nu poți sta cu mâinile în sân când nimeni altcineva nu își asuma intervenția.
Eu spun că trebuie sa mergem ca instituție acolo unde se așteaptă oamenii să fim și ne dezvoltăm pentru a ne ocupa de toate celelalte riscuri. Eu tind să cred că este un moment propice ca această structură să se dezvolte şi cred că în această direcție se vor dezvolta competențele noastre. Să nu ne mai mințim pe noi și să nu îi mai mințim nici pe alții că altcineva face asta. Haideți să spunem direct că ”aceste riscuri nu sunt acoperite”şi asta este dotarea pe care trebuie să o avem pentru a interveni rapid.
Noi avem în competență tot ce ține de accidente chimice, nucleare, stingere de incendii, primul ajutor calificat, echipajele SMURD scafandri, salvări din diverse medii ostile vieții, salvări de la înălțime, din medii agresive. La Giurgiu am reușit sa pregătim pompieri-scafandri de curând, printr-un proiect European prin Consiliul Județean Giurgiu noi am fost beneficiari și am reușit astfel să instruim 7 scafandri de mare adâncime. Prin faptul că suntem la Dunăre avem un mare avantaj.
Giurgiu – Ruse este cea mai mare comunitate urbană româno-bulgară. Sunt relații foarte bune între noi și bulgari, relații de prietenie. Prefectul de Ruse spune următoarele: ”capitala noastră e Bucureștiul. Aeroportul Otopeni e mai aproape decât cel de la Sofia… În București este tot ce avem noi nevoie, de la malluri la orice. Capitala noastră e Bucureștiul”. Sunt relații foarte bune și la nivel de administrație locală, ne ajutăm foarte mult și prin fondurile europene, accesate prin proiecte comune româno-bulgare. Am muncit împreună ca să accesăm aceste fonduri, am făcut aplicații împreună și suntem pregătiți oricând să trecem granițe într-o parte sau alta pentru a veni în ajutorul celorlalți în caz de nevoie. Am vorbit cu Comandantul pompierilor din Bulgaria, domnul general Nikolov și cu Comandantul Pompierilor din Ruse, prietenul nostru colonelul Pavlov și sunt foarte interesați ca sistemul SMURD să fie implementat și la ei. Acum se implementează și în Moldova. Eu voi insista să facem un proiect pilot Giurgiu-Ruse pentru acordarea primului ajutor medical calificat în orașul bulgăresc. Avem în plan să dezvoltăm o navă de stingere a incendiilor tot printr-un proiect european, cu toate facilitățile, proiect prevăzut pentru perioada 2014-2020.
2. Cât de periculoasă e munca de salvator cu apele învolburate ale Dunării? Este o muncă care îți poate pune viața în pericol? Ne puteți enumera câteva experiențe?
Am scris pe pagina de Facebook o întâmplare care s-a numit ”Ziua în care ar fi fost să mor”, unde povestesc că am mers la incendiu la o capelă, chiar la Cotroceni, care ardea ca o torță. Am stins incendiul cu destule riscuri. De acolo m-au trimis la un alt incendiu în Rahova unde a căzut acoperișul peste mine.
Eram cu militari în termen, nu aveam profesioniști pe vremea aia. Am fost pus în situaţii critice de multe ori am trecut dintr-un cartier în altul prin catacombele de la Gara de Nord, am mers pe acoperişuri la zeci de metri înaltime, am stins incendii la Teatrul Naţional, la Biblioteca Naţională sau la magazinul Victoria si nu am pațit niciodată nimic. Și iată că la un incendiu minor de casa m-am trezit îngropat sub dărâmăturile unui zid și ale acoperișului. M-am ridicat și am continuat să lucrez la stingerea incendiului, dar șansa asta nu o ai de mai multe ori.
Pompierii au o vorbă: există un Dumnezeu al pompierilor care ne ocrotește, însă în meseria asta nu ai cum să eviți pericolul, întotdeauna trebuie să îl asumi într-un procent mai mare sau mai mic, însă pentru toate astea este nevoie de o dotare corespunzătoare. Eu spun așa, dacă investești un milion de euro într-un utilaj care te ajută să salvezi o viață, înseamnă că ai făcut o investiție eficientă.
La un moment dat un tânăr s-a urcat pe Magazinul București și a amenințat că se aruncă. Am urcat după el și după discuții lungi l-am convins să se dea jos și de atunci am devenit eu negociatorul Bucureștiului în materie de tentative de suicid. Alt caz …pe o macara de lângă Biblioteca Central Universitară s-a urcat un cetățean. Erau 40-50 de metri. M-au trimis pe mine să-l dau jos. Urcam treaptă cu treaptă la zeci de metri pe o scară metalică pe o construcție abandonată de zeci de ani și mă încerca un sentiment de teamă. El intrase într-o criză diabetică și era paralizat de frică. M-am apropiat de el, a trebuit să-i capăt încrederea. Am vorbit mult, am ajuns lângă el și i-am zis să coborâm. A refuzat spunându-mi că moare de frică. I-am zis că și mie îmi e frică, dar că trebuie să coborâm. A zis mirat ”N-are cum, tu ești pompier!”. Am coborât pe scări, eu dedesubt și el deasupra, dacă pică să pice pe mine, să nu pice în gol. Jos l-a preluat Ambulanța și a fost transportat la spital. Eu, m-am așezat şi mi-am aprins o țigară (pe vremea aceea încă fumam) și îmi ascultam inima bătându-mi în gât. Frica te ține în viață, frica te ajută, frica pentru pompieri este benefică.
Marile greșeli se fac din superioritate și a-tot-știința cu care spui sau gândești ”mie nu mi se întâmpla asta!” Pompierii au curajul de a învinge teama și a merge tot timpul mai departe în acțiunea de salvare a vieților omenești. Peste tot în lumea asta pompierii sunt puțin nebuni.Ca să te duci mereu acolo de unde toată lumea fuge trebuie să fii puțin nebun. E o meserie pe care o faci cu sufletul, nu una pe care o faci pentru bani. Nicio recompensă materială nu poate să acopere riscurile la care tu te expui.
3. Care trebuie să fie calitățile de bază ale unui pompier. Ne puteți spune câteva?
În timp ce desfășoară activitățile să fie calm, amabil, serviabil, binedispus. Sunt categorii de oameni care nu îmi plac deloc: hoții, bețivii, mincinoșii. Poți să fii un comandant oricât de mare, dacă nu ai echipă, dacă nu ai oamenii lângă tine ești egal cu zero și fără feed-back nu exiști. Eu am mereu căile de comunicații deschise. Îmi respect oamenii și tot timpul m-am luptat ca ei să aibă condițiile necesare şi dotările specifice pentru a interveni mereu eficient.
4. Cum vă descurcați cu tehnica de salvare, cu echipamentele? Cine trebuie să vă ajute, vă ajută?
Ne ajută pentru că nu au încotro, mă lupt și insist atât de tare încât de multe ori nu au de ales. Consiliul Județean are ca prevedere legală posibilitatea de a ajuta ISU, nu este însă o obligație.
Anul trecut am primit vreo 4 miliarde vechi pe finanțare de la Consiliul Județean pentru situații de urgență și pentru anul acesta avem 2 miliarde jumătate. Este o sumă la care Suceava sau alte județe mari s-au uitat așa cu jind. Banii aceștia ne ajută să supraviețuim practic.
Ce ne mai trebuie? Ne mai trebuie echipamente pentru salvatorii de la înălțime, că i-am pregătit și încă nu avem, căutăm tot felul de variante, să vedem cum găsim. Sunt două variante, bugetul statului și bugetul autorității locale. Bugetul statului este deocamdată foarte mic. Noi avem nevoie de aceste fonduri ca să putem salva vieți, ca oamenii să aibă dotările necesare.
Pentru a asigura pompierilor dotările necesare te duci acolo unde sunt banii și noi am apelat la fondurile europene. Au fost 2 căi: o cale prin Programul Operațional Regional, în care Consiliile Județene s-au asociat și au făcut o asociație pentru situații de urgență pe regiunea SudMuntenia și așa s-au accesat fonduri europene și s-au cumpărat mașini de pompieri. Pe fondul ăsta ISU Giurgiu ia o autoscară acum, una de ultimă generație. Consiliul Județean Giurgiu, prin președintele de atunci, Dumitru Beianu și actualul președinte al Consiliului Județean, Vasile Mustățea, a accesat jumătate din fondurile care erau pe România Bulgaria, la nivel de autorități locale și județene. Așa am făcut și sediul nou, din banii aceia, în valoare de 4 milioane de euro. S-a luat o șenilată, un punct mobil de comandă, autospeciala CBRN, un microbuz,o ambarcațiune, echipamente pentru scafandri, o macara de 60 de tone.
5. Cât este de importantă legătura pompierului cu comunitatea din care face parte și cum se realizează această legătură?
Pompierii fără oameni nu pot exista. Pompierii sunt niște oameni mândri, mândri de meseria lor și o promovează fantastic, pentru că o fac cu mândrie și cu dragoste. Oamenii simt treaba asta. Oamenii văd o structură care este eficientă, o structură care atunci când e vorba de inundații, de cutremure, de orice, este acolo.
Această organizare a făcut ca pompierii să aibă peste 90% din încrederea populației. E o încredere uriașă. Peste 93%, 94%, departe peste Ministerul Apărării Naționale, de departe peste biserică, dar este un nivel de așteptare mare. Dacă e să cazi, cazi foarte de sus. Când ai ca instituție peste 90% din încrederea oamenilor, ei se așteaptă să faci totul ca bătând din palme. Relația pompierului cu comunitatea este fundamentala, nu putem exista fără comunitate.
6. Am văzut că aveți o prezență constantă în presa locală. Cum reușiți să mențineți un nivel de transparență și comunicare eficientă cu publicul și jurnaliștii?
Noi avem 2 relații fundamentale, cu comunitatea și cu presa, pentru că noi trebuie să știm să și vindem. Noi producem ceva, dar trebuie să și ”vindem” ce producem. Este o relație câștig – câștig. Presa are un rol important în societate, iar noi ca instituție trebuie să înțelegem rolul presei. Te ascunzi de presă dacă ești incompetent sau dacă furi. De ce să te ascunzi de presă?
Presa transmite mesajul tău și e important pentru că tu nu ai altă cale să îl transmiți. Eu am învățat să folosesc presa, dar presei îi place deoarece este o relație corectă, în care ambele părţi își ating obiectivele. Eu am o relație nu doar de respect reciproc, dar am o relație de prietenie cu ei. În toată țara se întâmplă la fel. Colegii de la ISU au un talent de a comunica cu presa. Multe instituții au încercat să ne taie această apetență spre comunicare, prin multe mijloace. Eu nu pot să las presa neinformată și toți trebuie să înțelegem necesitatea comunicării mai ales în situații de urgență. Când pică un avion, jurnalistul trebuie să vorbească, nu poate şi nu își permite să tacă. Presa nu poate să tacă niciodată. Dacă nu te duci să îi arăți ziaristului despre ce este vorba şi el să transmită un mesaj corect şi bazat pe realități şi obligații legale îți asumi conștient sau nu riscul ca informația să fie denaturată sau incompletă.
În situații de criză mediatică eu asta aș face: aș trimite un specialist militar în fiecare redacție, să stea în studio și sa explice cu competență şi profesionalism ce se face, cum se face etc.. Să fie interfața între instituția mea care are munca de teren și omul care propagă mesajul mediatic. De ce să ne fie frică să comentăm?
Aici se încheie prima parte a interviului cu comandantul Apostol Emil. Vă invităm să citiți a doua parte, în data de 23 aprilie 2014.
A consemnat Mădălina Mihăilescu
Distribuie:148010
